ANRE: Distribuitorii de energie electrică anunţă investiţii de circa 1,6 miliarde de lei, în 2019. Dacă nu fac 95% din ele, iau amenzi

Operatorii de distribuţie a energiei electrice concesionari şi-au propus să realizeze în 2019 investiţii totale de aproximativ 1,6 miliarde de lei, a anunţat Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE), într-un comunicat de presă.

„În aplicarea cadrului de reglementare prin care au fost stabilite obligaţii ferme pentru operatorii de distribuţie a energiei electrice concesionari pentru realizarea investiţiilor asumate, aceştia au transmis la ANRE planurile de investiţii pentru anul 2019. Din situaţiile transmise, rezultă că cei opt operatori concesionari si-au propus să realizeze investiţii în valoare totală de circa 1,6 miliarde lei. Acest efort investiţional va ţinti, în proporţie de 90%, reţeaua electrică de distribuţie, în care se vor realiza lucrări de retehnologizare constând în înlocuirea echipamentelor uzate fizic şi moral, lucrări pentru reducerea pierderilor proprii tehnologice şi îmbunătăţirea calităţii serviciului, precum şi lucrări pentru extinderea de reţea. Un segment semnificativ din investiţii este dedicat implementării de sisteme de măsurare inteligentă, pentru care operatorii au alocat o valoare totală de circa 75 milioane lei, ceea ce reprezintă un procent de 6% din valoarea investiţiilor programate în anul 2019”, se menţionează în comunicatul Autorităţii de reglementare.

Potrivit datelor centralizate, E-Distribuţie Muntenia şi-a propus să invesetască în acest an suma de 310,473 milioane lei, în timp ce E-Distribuţie Banat are un plan de investiţii de 170,495 milioane lei, iar E-Distribuţie Dobrogea suma de 129,598 milioane lei.

De asemenea, Distribuţie Energie Oltenia anunţă investiţii de peste 212,5 milioane de lei, Delgaz Grid – de 148,648 milioane de lei, Electrica Distribuţie Muntenia Nord – de 212,043 milioane lei, Electrica Distribuţie Transilvania Nord – de 196,058 milioane de lei şi Electrica Distribuţie Transilvania Sud – de 200 milioane lei.

ANRE precizează că operatorii de distribuţie a energiei electrice concesionari au obligaţia realizării a cel puţin 95% din valoarea planului anual de investiţii asumat şi aprobat de către Autoritate. „Menţionăm că nerealizarea planului anual de investiţii se sancţionează contravenţional cu amendă, care poate fi un procent situat între 5% şi 10% din cifra de afaceri realizată din activitatea de distribuţie a energiei electrice”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, începând cu anul 2018, autoritatea de reglementare a întărit controlul asupra activităţii investiţionale în domeniul reţelelor electrice de distribuţie, astfel încât să se înregistreze o îmbunătăţire reală a eficienţei, fiabilităţii şi siguranţei în funcţionare a acestora, reflectată în creşterea nivelului de performanţă a serviciului de distribuţie a energiei electrice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *