Transgaz a plătit 5,3 mil. euro pentru reţeaua Republicii Moldova. Chişinăul vrea să se lege cât mai repede la reţeaua de gaz românească

După ce s-a perfectat tranzacţia prin care Transgaz preia VestMoldtransgaz, Republica Moldova legiferează urgentarea procedurilor astfel încât Chişinăul să se lege cât mai repede la reţeaua României.

“Evenimentul marchează încheierea unei etape din procesul de privatizare a I.S. Vestmoldtransgaz prin concurs investiţional şi dă contur uneia dintre cele mai semnificative tranzacţii efectuate în ultima perioadă de Guvernul Republicii Moldova, vânzarea incheindu-se pentru preţul de 180.200.000 lei moldoveneşti si un program de investiţii de până la 93.000.000 euro în următorii doi ani”, scrie în comunicatul Transgaz dat publicităţii la o zi după ce compania românească a cumpărat VestMoldtransgaz.

Cele 180 de milioane de lei moldoveneşti înseamnă circa 5,3 milioane de euro.

După ce ministerul Economiei de la Bucureşti a anunţat ieri finalizarea tranzacţiei, Parlamentul Republicii Moldova urmează să examineze joi şi să supună, eventual, votului un proiect de lege care prevede ca terenurile pentru construcţia gazoductului Ungheni-Chişinău să fie expropriate într-o procedură specială, ceea ce va permite urgentarea lucrărilor, , relatează Radio Chişinău, citat de Agerpres.

Conducta Ungheni-Chişinău va avea o lungime de 120 de kilometri şi va putea transporta anual 1,5 miliarde de metri cubi de gaz din România spre Republica Moldova. Gazoductul Ungheni-Chişinău va fi o continuare a conductei Iaşi-Ungheni, inaugurată în 2014.

Potrivit proiectului de lege ce va fi dezbătut joi de parlamentul moldovean, construcţia conductei Ungheni-Chişinău se va face concomitent cu exproprierea, fără a afecta desfăşurarea lucrărilor. Textul detaliază totodată procedura de plată a despăgubirilor pentru proprietarii terenurilor pe unde va trece gazoductul.

Construcţia gazoductului se va derula în raioanele Ungheni, Călăraşi, Nisporeni, Străşeni şi în municipiul Chişinău.

Prelungirea gazoductului Iaşi-Ungheni până la Chişinău va spori securitatea energetică a Republicii Moldova, în condiţiile în care acum importă doar gaze ruseşti.

Transgaz a depus o ofertă pe 28 decembrie 2017 pentru a cumpăra Vestmoldtransgaz, compania de transport al gazelor din Republica Moldova care se ocupă de construcţia gazoductului Iaşi-Ungheni-Chişinău. Potrivit companiei din România, lucrările de construcție a gazoductului urmează să fie finalizate până la sfârșitul anului 2018 așa încât din 2019 Capitala Republicii Moldova ar putea să folosească gazul din România.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *