Tăriceanu cere o analiză a raportului cost-beneficiu al viitoarei centrale hidroelectrice de la Turnu Măgurele

Preşedintele Senatului spune că proiectul unei noi hidrocentrale pe Dunăre, care este una dintre principalele investiţii trecute în strategia energetică, trebuie analizat serios prin prisma raportului cost-beneficiu. Proiectul are o valoare de cel puţin două miliarde de euro.

“Punctul patru –  Centrala hidroelectrică pe Dunăre, pe amplasamentul deja cunoscut, la Turnu Măgurele; la acest proiect însă trebuie analizat, evident, raportul cost-beneficiu într-o manieră foarte serioasă şi obiectivă; De ce? Pentru că puterea instalată nu e una foarte mare, nu e comparabilă cu cea de la Porţile de Fier; aici ar fi aproximativ 400 de MW, dar care proiect s-ar realiza cu costuri enorme pentru partea românească, întrucât malul românesc este caracterizat de cote joase, ceea ce ar presupune construirea unui dig lung de câteva zeci de kilometri, cu caracteristicile unui baraj, practic”.

Declaraţia a fost făcută de Calin Popescu-Tăriceanu săptămâna aceasta, la Forumul Național al Strategiei UE pentru Regiunea Dunării şi este prima luare de poziţie a unui înalt oficial român referitoare la acest proiect.

Complexul Hidrotehnic Turnu-Măgurele-Nicopol, a treia hidrocentrală pe Dunăre, care trebuie construit în parteneriat cu partea bulgară, ar urma să coste 2,09 sau 2,57 miliarde de euro-partea noastră, iar hidrocenrala ar urma să aibă 12 turbine, cu o putere instalată de 420 MW.

Hidrocentrala, proiect la care oficialii Hidroelectrica au spus că sunt pregătiţi să participle, apare şi pe lista investiţiilor care ar urma să fie realizare în sistem de parteneriat public-privat.

Puteţi citi în detaliu despre acest proiect aici:

România ar putea avea o nouă hidrocentrală pe Dunăre, la Turnu Măgurele. Cum arată proiectul, cât costă, ce avantaje are şi în cât timp s-ar face

Potrivit strategiei energetice, în anul 2030, puterea totală instalată în centralele hidroelectrice din România va ajunge la 7.490 MW, faţă de 6.741 MW în anul 2018. Urmare a acestei creşteri de capacitate instalată, în anul 2030, producţia de energie electrică în hidrocentrale va creşte de la 16,55 TWh în anul 2018, până la valoarea de 17,60 TWh.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *