Surpriză! ArcelorMittal ajunge consumator reglementat

Pentru că nu mai există energie ieftină, ArcelorMittal, al doilea mare consumator din ţară, va trece în regim reglementat. Pe această piaţă, preţurile, stabilite de ANRE, sunt mai mari decât cele plătite de combinat până acum, dar mai mici decât pe bursa de energie, scrie Adevărul.

În 2011, combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi a fost privilegiat în livrarea de electricitate, tocmai pentru că este al doilea mare consumator din România (după Alro Slatina).

Astfel că a consumat o cantitate mare de electricitate de la Hidroelectrica, respectiv 1,75 TWh sau 2,5% din consumul întregii ţări, la un preţ de 130 de lei pe MWh, cu 25% mai mic faţă de preţul la care se vindea energia pe bursa OPCOM în decembrie 2010, când s-a încheiat contractul. Anul acesta, situaţia este cu totul alta. Seceta a înjumătăţit producţia de la Hidroelectrica, ceea ce a adus preţuri uriaşe în toată piaţa de energie.

Contractul cu Hidroelectrica a expirat vineri, 6 ianuarie, iar preţurile pe bursă sar de 230 de lei/MWh pe platforma contractelor bilaterale şi de 300 de lei pe cele de echilibrare, ceea ce ar fi ridicat foarte mult costurile combinatului. Oricum, Mittal a fost nevoit să cumpere, zilele acestea, energie la preţ de echilibrare.

Astfel că se întâmplă o premieră pe piaţa românească de energie: al doilea mare consumator al ţării se pregăteşte să intre în piaţa reglementată, pentru a se proteja de preţurile mari din piaţă. Aici, va plăti preţul stabilit de ANRE de circa 160 de lei pe MWh pentru coşul de producţie.

 

Citeşte mai mult în Adevărul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *