eolian doi

Situaţie rară în sectorul energetic: turbinele eoliene consumau electricitate luni dimineaţă, în loc să producă

Turbinele eoliene instalate în România, care pot asigura peste 20% din producţia naţională de electricitate, au ajuns să fie consumatoare de energie electrică luni dimineaţă, potrivit datelor privind starea sistemului energetic naţionale, postate în timp real pe site-ul Transelectrica, citate de Agerpres.

Situaţia este destul de rară şi are loc de regulă atunci când vântul bate foarte puţin sau deloc, iar consumul de energie înregistrat este cel propriu tehnologic al instalaţiilor eoliene. Astfel, luni dimineaţă la ora 11:30, turbinele eoliene consumau 14 MW, adică 0,2% din producţia totală.

La ora menţionată, cea mai importantă resursă era cea hidro, care asigura 43,4% din producţie (2.834 MW), urmată de nuclear – 20,7% (1.356 MW) şi de cărbune – 11,7% (1.159 MW).

Vineri, energia din surse regenerabile acoperea, la orele prânzului, aproape 70% din producţia totală a ţării, turbinele eoliene generând 21% din total (1.778 MW).

România are capacităţi de energie regenerabilă de aproape 5.000 de MW care primesc certificate verzi, din care 3.105 MW eoliene, 1.360 MW fotovoltaice, 342 MW hidro şi 142 MW biomasă şi biogaz.


There are no comments

Add yours