kashagan

Shell intră în proiectul Eurasia din Kazahstan, după ce ruşii de la Rosneft au ieşit. Este una dintre cele mai complexe explorări petroliere din istorie

Grupul rus Rosneft a renunţat la Eurasia, un proiect petrolier aflat în stadiul preliminar al explorărilor în Kazahstan, în schimb s-a alăturat grupul energetic anglo-olandez Royal Dutch Shell, a afirmat, pentru Reuters, Alexander Denyakin, directorul general al KMG-Eurasia, o subsidiară a KazMunayGaz, citat de Agerpres.

Obiectivul proiectului Eurasia îl reprezintă explorarea Depresiunii Caspice, din vestul Kazahstanului, prin realizarea unor foraje la adâncimi de până la 15 kilometri.
Kazahstanul a estimat că rezervele zăcământului ar ajunge până la 60 de miliarde de tone de ţiţei.
În stadiul preliminar al explorărilor, inclusiv forarea primului zăcământ, costurile sunt estimate la 500 de milioane de dolari.

Compania naţională de petrol KazMunayGaz (KMG) din Kazahstan, grupul SOCAR din Azerbaidjan, firma americană de servicii geologice Neos şi companiile energetice Eni (Italia) şi CNPC (China) au semnat anul trecut pentru implicarea în proiectul Eurasia.

Dar Rosneft, care a semnat de asemenea memorandumul, a informat Guvernul din Kazahstan că renunţă la proiect, a declarat Alexander Denyakin.
Reprezentanţii Rosneft nu au comentat informaţia.

În acelaşi timp, Shell s-a alăturat proiectului, care este deschis şi altor participanţi până la sfârşitul acestui an, a explicat Denyakin.

Din cauza complexităţii tehnologice, Eurasia ar putea costa mai mult decât gigantul zăcământ Kashagan, unde investorii au cheltuit peste 50 de miliarde de dolari. Kashagan, operat de Eni, Total, Shell, ExxonMobil, firma de stat KazMunayGaz, grupul chinez CNPC şi compania niponă Inpex, este cel mai mare zăcământ petrolier din Kazahstan.

Un  proiect complicat, costisitor şi riscant

„Dacă proiectul va avea succes și cererea pe piață va rămâne constantă, se va prelungi poziția Kazahstanului ca furnizor global de petrol din 2040 până în 2080. Kazahii sunt pregătiți să contribuie la proiect cu o sumă de ordinul unui miliard de dolari pe an. Până în prezent, nu a fost prezentată nicio imagine globală asupra costului total”, scria mai demult publicaţia The Times Of Central Asia.

Potrivit geologilor citaţi de presa din Kazahstan, Depresiunea Caspică ar deține resurse semnificative de hidrocarburi care se cifrează la cca. 40-50 de miliarde de tone de echivalent în petrol. O rezervă imensă, mult mai mare decât ceea ce se explorează/exploatează deja acum în Caspică. Pentru comparaţie, proiectul Kashagan, aflat acum în exploatare, cel mai mare din zonă, presupune rezerve de doar 4,8 miliarde de tone de petrol şi 1.000 de miliarde de metri cubi de gaze naturale. Dezvoltarea lui a costat 50 de miliarde de dolari, bani plasaţi de consorţiul NCOC, din care fac parte China National Petroleum Corp (China), Exxon Mobil (SUA), Eni (Italia), Royal Dutch Shell (Marea Britanie), Inpex (Japonia) şi KazMunaiGas (Kazahstan).

Proiectul ridică provocări tehnice fără precedent în istoria mondială a petrolului, scriu jurnaliştii din Asia. El presupune forarea unui puț foarte adânc, de până la 15 kilometri, în zona centrală a Depresiunii Caspice. „Adâncimea proiectată a puțului propus Caspi-1 SPW se justifică prin nevoia de a fora prin stratul de sare, la 8,5 km, și prin stratul devonian, la 13 km, pentru a penetra în final complexul pre-devonian, de 1.000-2.000 m grosime”, potrivit sursei citate.

Este nevoie de puțină geologie pentru a înțelege rațiunile proiectului. Rezervele din nordul Mării Caspice sunt printre cele mai vechi și, prin urmare, cele mai adânci depozite care sunt deschise explorării și exploatării. Ele s-au format din sedimente de organisme moarte purtătoare de plasmă ce datează din perioada devoniană și din perioada carboniferă timpurie și s-au depus în urmă cu până la 418 milioane de ani. În urmă 146-200 de milioane de ani, s-au produs primele mișcări tectonice, care au izolat sau „sigilat” acumulările de sedimente față de atmosferă, ceea ce a permis producerea proceselor chimice care au dat naștere țițeiului, gazelor naturale și cărbunelui.

La sfârșitul erei paleozoice, uscarea apelor și compresia subterană a acestora a dus la formarea de domuri de sare, care aveau să acționeze ca stabilizatori pentru țițeiul și gazele din adâncuri. Motivul este acela că, deși formațiunile de rocă sunt conductori excelenți, domurile de sare au o rezistență încă și mai mare. Împreună, cele două straturi mențin rezervoarele de hidrocarburi într-o stare stabilă, chiar și în condiții de presiune și de temperatură extreme – cum este și cazul regiunii mai largi din nordul Mării Caspice, unde presiunea tinde să depășească 30.000 de atmosfere, iar temperatura se apropie de 1.000 de grade Celsius, ambele valori fiind cu circa o treime mai mari decât valorile medii de presiune și temperatură din partea mediană a scoarței terestre.

Riscuri mari de mediu

Zona cunoscută drept „inelul exterior” de domuri de sare din regiune cuprinde câmpurile aflate în exploatare de la Bashkortostan și Tatarstan (Rusia) la nord, provincia petrolieră Orenburg și exploatările de țiței, gaze și condensat din Kazahstan, la sud, și câmpurile caspice de la Emba, Tengiz și Kashagan. Câmpurile petrolifere de mică adâncime, situate deasupra domurilor de sare, sunt exploatate de mai bine de un secol și cele mai multe se apropie de epuizare. Aşadar, premiul cel mare zace sub domurile de sare.

„Inelul interior” se află doar între nordul Mării Caspice și țărmul acesteia, conținând peste 1.200 de domuri de sare cu diametrul variind între 3 și 50 de kilometri. Ca și în cazul inelului exterior, domurile sunt interconectate prin „poduri de sare”. Atât depozitele aflate deasupra lor, cât și cele de sub ele au rămas neatinse.
Însă ceea ce consorțiul și experții săi numesc o „provocare de ordin tehnic” reprezintă un coșmar pentru toți cei ce locuiesc în această zonă deja puternic contaminată.

Temperaturile și presiunile din depozitele de adâncime vizate de consorțiu sunt cel puțin duble față de cele din puțurile inelului exterior, aflate deja în exploatare. Se poate repeta o deflagrație ca cea petrecută în 1983, când un puţ a explodat pe câmpul Tengiz. Un accident ar transforma locul într-o mlaștină clocotindă de țiței, distrugând orice urmă de viață pe o suprafaţă considerabilă

KazMunaiGas este acţionarul majoritar al grupului Rompretrol.

 


There are no comments

Add yours