Romgaz a primit de la Guvern 21 mil. lei pentru termocentrala nouă de la Iernut

Producătorul de gaze Romgaz a anunţat miercuri că Ministerul Energiei a virat joi suma de 20,99 milioane lei reprezentând prima rată aferentă contractului de finanţare pentru investiţia „Ciclu combinat cu turbine pe gaz” la Iernut, potrivit unui comunicat al companiei citat de News.ro.

”Suma a fost virată ca urmare a aprobării primei cereri de rambursare depuse, împreună cu documentele justificative, la Ministerul Energiei – Comisia PNI, conform Graficului cererilor de rambursare. Contractul nr. 4/07.12.2017 a fost încheiat în contextul primirii de finanţare nerambursabilă în valoare de maxim 320.912.359 lei, din contul Planul Naţional de Investiţii (PNI), pentru investiţia Ciclu combinat cu turbine pe gaz”, arată compania.

Termocentrala pe gaze de la Iernut va fi finalizată la sfârşitul anului 2019, potrivit graficului.

Centrala va avea o capacitate instalată de 430 MW.

Echipamentele principale şi ingineria de bază vor fi furnizate de Duro Felguera, iar Romelectro se va ocupa de lucrările de construcţii – montaj, de partea de inginerie de detaliu şi livrarea echipamentelor auxiliare.

Romgaz a preluat termocentrala actuală de la Iernut în 2013 de la producătorul de energie termică Elcen pentru stingerea unei datorii de 653 milioane lei.

Romgaz a realizat în primul trimestru al anului un profit net de 501,2 milioane lei, cu 10,6% în scădere faţă de rezultatul net din perioada similară a anului trecut, în timp ce cifra de afaceri a coborât uşor, cu 1%, până la 1,48 miliarde lei, comparativ cu primele trei luni din 2017.

Producţia de gaze naturale înregistrată în primul trimestru al acestui an a fost de 1,36 miliarde metri cubi, cu 2,3% mai mare decât cea înregistrată în perioada similară a anului precedent.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *