Gas Burner

Românii consumă cele mai ieftine gaze din UE, la jumătate faţă de media europeană. Jumătate din preţ este compusă din taxe

România a înregistrat în primul semestru din acest an cel mai mic preţ mediu (exprimat în euro) la gazele naturale destinate consumatorilor casnici (3,2 euro per 100 kWh), tariful reprezentând puţin peste jumătate din preţul mediu din UE 28 (5,8 euro per 100 kWh), conform datelor publicate de Oficiul European de Statistică Eurostat şi citate de Agerpres.

Ajustat la puterea de cumpărare (PPS), cele mai mici preţuri la gazele naturale destinate consumatorilor casnici se înregistrau în Luxemburg (3,5 PPS per 100 kWh), Marea Britanie (4,3 PPS per 100 kWh) şi Belgia (4,7 PPS per 100 kWh), iar cele mai mari preţuri în Portugalia (9,7 PPS per 100 kWh), Suedia (9,5 PPS per 100 kWh) şi Cehia (8,4 PPS per 100 kWh).

Pe de altă parte, în primul semestru din acest an, taxele şi cotizaţiile au avut o contribuţie importantă în preţul gazelor pentru consumatorii casnici în Danemarca (55% din preţ), Olanda (53%), România (47%) şi Suedia (44%). De cealaltă parte, cea mai redusă contribuţie în preţ a taxelor şi cotizaţiilor a fost consemnată în Marea Britanie (7%), Luxemburg (10%), Grecia (16%), Bulgaria, Cehia, Lituania şi Slovacia (toate cu 17%).

La nivelul UE, în primul semestru din acest an taxele şi cotizaţiile au reprezentat aproape un sfert (26%) din preţul gazelor pentru consumatorii casnici.

Şi la energia electrică destinată populaţiei, România şi Croaţia se situează printre ţările cu preţuri scăzute în UE, ambele cu un tarif de 12 euro pentru 100 de kWh, preţuri mai mici fiind înregistrate doar în Bulgaria (9,6 euro pentru 100 de kWh), Lituania (11,2 euro per 100 kWh) şi Ungaria (11,3 euro pentru 100 de kWh).

Cele mai ridicate preţuri se înregistrează în Danemarca şi Germania (ambele cu 30,5 euro pentru 100 de kWh) şi Belgia (28 euro pentru 100 de kWh). Preţul mediu în UE era de 20,4 euro pentru 100 de kWh.

În schimb, atunci când sunt ajustate la puterea de cumpărare, cele mai mici preţuri la energia electrică destinată populaţiei erau în Finlanda (12,8 PPS pentru 100 de kWh), Luxemburg (13,5 PPS per 100 kWh) şi Olanda (14,2 PPS pentru 100 de kWh), iar cele mai mari erau în Germania (28,7 PPS pentru 100 de kWh), Portugalia (28,6 PPS pentru 100 de kWh), Polonia (25,9 PPS pentru 100 de kWh), Belgia (25,6 PPS pentru 100 de kWh), Spania (25,4 PPS pentru 100 de kWh) şi România (24,2 PPS pentru 100 de kWh).

La nivelul UE, în perioada cuprinsă între primul semestru din 2016 şi primul semestru din acest an, preţul la energia electrică destinată populaţiei a scăzut cu 0,5%, la 20,4 euro, pentru 100 de kWh.

În cazul gazelor naturale destinate consumatorilor casnici, în perioada cuprinsă între cuprinsă între primul semestru din 2016 şi primul semestru din acest an, preţul a scăzut cu 6,3%, la 5,8 euro per 100 kWh.


There are no comments

Add yours