iarna

România importa masiv energie electrică marţi dimineaţă. Consumul este de peste 9.400 de MW, aproape de recordul din 2017

România a importat o cantitate semnificativă de energie electrică marţi dimineaţa, pe fondul unui consum naţional foarte mare, de peste 9.400 de MW, potrivit datelor Transelectrica, citate de Agerpres.

La ora 10:15, importul de energie electrică era de 1.413 MW, mai mare decât producţia centralei nucleare de la Cernavodă, consumul se ridica la 9.457 de MW, iar producţia, la 8.104 MW. Un import similar nu a mai fost înregistrat din februarie 2018.

Consumul de energie de marţi dimineaţă este foarte aproape de cel record, de 9.750 de MW, înregistrat în iarna 2017.

În topul surselor de producţie se află cărbunele, cu 25,90% (2.089 MW), hidrocarburile – 24,50% (1.977 MW), hidro – 20,22% (1.632 MW), nuclear – 17,29% (1.395 MW), eolian – 8,51% (687 MW), foto – 2,80% (226 MW), biomasă – 0,79% (64 MW).

Preţul energiei în România pe piaţa bursieră spot continuă să fie şi marţi cel mai mare din regiune, după ce, luni, avea o diferenţă de 30-36% faţă de celelalte ţări cu care piaţa spot este cuplată.

Marţi, preţul în România este de 78,83 euro pe MWh, în Ungaria – 77,13% euro pe MWh, în Slovacia – 59,09 euro pe MWh, iar în Cehia – 56,29 euro pe MWh.


There are no comments

Add yours