România are cele mai mici preţuri la GPL din UE. Avantajele şi dezavantajele instalaţiei GPL în maşină

Gazul Petrolier Lichefiat (GPL), un combustibil folosit la scară destul de mare în România datorită preţului scăzut, are, la staţiile din România, cel mai mic preţ din Uniunea Europeană.

Preţul mediu al unui litru de GPL era, în România, de 0,44 euro, potrivit portalului myGpl, un comparator al preţurilor la carburanţii vânduţi în Uniunea Europeană. Cu acest nivel, românii consumă cel mai ieftin GPL din toată Uniunea Europeană.

După noi, următoarea ţară ieftină este Belgia (0,47 euro pe litru), Luxemburg (cu acelaşi nivel), Polonia, cu 0,49 euro pe litru şi Cehia, cu 0,51 euro pe litru. De menţionat că Bulgaria, piaţă cu care ne comparăm tradiţional când vine vorba despre preţul carburabţilor, are un preţ mediu la GPL de 0,55 euro pe litru, deci cu 25% mai mare decât în România.

Instalaţiile de GPL, montate pe maşinile cu motoare pe benzină, au început să fie o opţiune pentru tot mai mulţi posesori de autoturisme din România, şi nu neapărat doar de taximetre, în special din cauza preţului scăzut, chiar în condiţiile unui consum ceva mai mare decât al motorului pe benzină: dacă GPL-ul costă, în medie 0,44 euro litrul la noi, benzina are un preţ mediu de 1,08 euro pe litru, deci puteţi cumpăra GPL la mai puţin de jumătate de preţ. Asta la noi, pentru că, dacă vedem situaţia din Belgia, de exemplu, unde un litru de GPL este de 0,47 euro, un litru de benzină este de 1,47 euro, gazul este la o treime din preţ.

O explicaţie a acestei situaţii ţine şi de politica de taxare. Astfel, acciza pentru GPL folosit drept carburant este de 607 lei pentru 1.000 de litri, în timp ce acciza pentru benzină, chiar şi redusă la data de 1 ianuarie, este trei ori şi jumătate mai mare, respectiv 2.153 de lei pentru 1.000 de litri.

Pro şi contra GPL

Preţurile pentru instalarea unei instalaţii GPS sunt cuprinse între 350 şi 450 de euro, în funcţie de model şi dacă instalarea a fost făcută de producătorul maşinii sau aţi făcut-o dvs apoi, la o unitate specializată. Avantajele GPL sunt însă, potrivit site-urilor de specialitate costul mic al alimentării (chiar dacă aveţi un consum cu până la 20% mai mare), poluarea mai redusă şi chiar o valoare mai mare de revânzare a maşinii. Dezavantajele ţin de preţul instalalaţiei (care se amortizează în circa un an, în condiţiile în care se parcurg cam 15.000 km), de spaţiul mai mic din portbagaj, acolo unde este instalată butelia, dar şi de faptul că puterea motorului scade, în cazul utilizării GPL, cu 10-15%.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *