România ar trebui să-şi fixeze o ţintă de 35% pentru energia regenerabilă pentru anul 2030 – PATRES

Organizaţia Patronală a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România (PATRES) a criticat Planul Naţional Integrat Energie şi Schimbări Climatice (PNIESC), unde Ministerul Energiei propune o pondere de 27,9% pentru energia regenerabilă în anul 2030, precizând că ţinta ar trebui să fie de 35%, scrie Agerpres.

„De ce energia regenerabilă nu este o prioritate pentru România, aşa cum este pentru toate ţările UE? PATRES face un apel la autorităţi să ia măsuri corecte pentru viitorul energiei”, se arată într-un comunicat.

Producătorii de energie amintesc că, potrivit Strategiei pe termen lung de decarbonizare a economiei UE până în 2050, Europa va trebui să renunţe complet la combustibili fosili în generarea de energie şi să se bazeze, în proporţie de 80%, pe surse regenerabile.

„PATRES îşi exprimă profunda îngrijorare faţă de deciziile autorităţilor române cu privire la viitorul energiei din surse regenerabile în România. În proiectul de Strategie Energetică a României 2018-2030, cu perspectiva anului 2050 şi Planul Naţional Integrat Energie şi Schimbări Climatice (PNIESC), elaborate de Ministerul Energiei, nu se acordă importanţa şi atenţia cuvenită unui sector care are un rol tot mai important, mai ales în contextul în care Europa acţionează pentru reducerea dependenţei de combustibilii fosili”, se mai arată în comunicat.

PATRES aminteşte că ţinta cu care România vrea să se prezinte în faţa Uniunii Europene, de doar 27,9%, este mult sub nivelul de 32% stabilit pentru întreaga Uniune Europeană.

Aceasta este „o situaţie de neînţeles şi de neacceptat de organizaţia noastră patronală, ce reprezintă interesele a 102 producători de energie din surse regenerabile, cu putere instalată totală de aproximativ 1200 MW şi investiţii în sectorul energetic de aproximativ 1,8 miliarde de euro. În accepţiunea noastră, România ar trebui să ţintească o cotă de cel puţin 35%, având în vedere abundenţa resursei regenerabile pe teritoriul ţării noastre. De notat şi faptul, că în acest moment, în centralele noi, energia regenerabilă este mai ieftină faţă de energia din surse clasice, poluante”.

Producătorii de energie se aşteaptă că, în contextul dat, Comisia Europeană va recomanda României, cel mai probabil, revizuirea Strategiei Energetice şi a PNIESC în aşa fel încât să se obţină o cotă de cel puţin 32% sau un procent mai mare.

„Atragem atenţia că România şi-a luat angajamentul, prin Acordul de la Paris, să menţină creşterea temperaturii medii la nivel mondial mult sub 2°C peste nivelurile preindustriale şi să continue eforturile de a o limita la 1,5°C prin reducerea emisiilor de carbon. În aceste zile, la cea mai importantă Conferinţă ONU privind schimbările climatice, COP 24 de la Katowice, se stabilesc regulile pentru implementarea obiectivelor Acordului de la Paris”, se mai precizează în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *