Propunere: Centralele de apartament pe gaze, interzise din 2030 în toată Uniunea Europeană, cel mai târziu

Emisiile de carbon generate de încălzirea rezidențială pot fi reduse drastic dacă Europa va impune interzicerea  instalării de noi instalații de ardere a gazelor și petrolului până cel târziu în 2030, potrivit unui cercetător danez care a condus un studiu la nivelul UE pentru decarbonizarea sectorului de încălzire și răcire, prezentat de publicația Euractiv.

Brian vad Mathiesen este un cercetător universitar, specializat în sisteme inteligente de energie, la Universitatea Aalborg, Danemarca. El este coordonatorul principal al Heat Roadmap Europe, un proiect finanțat de UE care a dezvoltat o strategie de încălzire și răcire cu emisii reduse de carbon pentru Europa.

În interviul acordat Euractiv, el spune că, dacă UE vrea să atingă ținta de neutralitate climatică în 2050 este necesar ca până în 2030, cel mai târziu, instalarea de noi centrale termice pe gaze (inclusiv centralele de apartament, din ce se înțelege) ar trebui interzisă.

“Când va fi instalată ultima centrală pe gaze într-o locuință, în fiecare stat membru? În multe țări din UE, acest lucru s-ar putea întâmpla foarte curând, cel puțin pentru clădirile noi. Așadar, când ar trebui să cumpărăm ultima centrală pe gaze?

Anul 2030 ar trebui considerat drept ultimul termen. Și cred că multe țări sunt pregătite politic și tehnologic să o facă.

Dacă încă instalăm cazane pe gaz natural până în 2030, atunci ar trebui să ne întrebăm dacă suntem cu adevărat serioși cu privire la tranziția la energia cu emisii reduse de carbon. Trebuie să vă amintesc că centralele pe gaz au o viață de 12-15 ani, astfel încât orice interdicție ar trebui stabilită în următorii câțiva ani pentru a face diferența – și pentru a pregăti cetățenii pentru o nouă paradigmă.

Dar acest lucru nu ar trebui să fie decis de Comisie. Ar trebui să solicite statelor membre să decidă și să aibă o dezbatere la nivel național, astfel încât fiecare țară să poată veni cu propriul ei termen.

Derularea Acordului de la Paris și evaluările cuprinzătoare obligatorii privind încălzirea și răcirea fac posibilă această dezbatere. Acestea sunt indicatori buni care pot crea o dezbatere cu scenarii și cuantificări concrete”, spune cercetătorul danez.

El spune că soluția ar fi extinderea sistemelor de încălzire centralizată, alături de folosirea noilor tehnologii pentru încălzire, și anume pompele de căldură, care au devenit accesebile pentru mare parte populație, combinate cu folosirea panourilor fotovoltaice.

Puteți citi integral interviul din Euractiv (în limba engleză) AICI

7 Comments

  1. Subiectul deocamdata e cu bataie lunga, chiar foarte lunga. Pana in 2030 nu stim nici daca va mai exista UE. Lucrurile merg atat de prost in toata lumea incat nu trebuie exclusa posibilitatea, foarte mare chiar, unor reasezari majore atat politice si economice cat si militare.
    Pe de alta parte in niciun caz alternativa centralelor de apartament nu mai sunt sistemele centralizate de incalzire. Cel putin nu cele care au in spate productia de energie termica pe baza de combustibili fosili (carbune, gaz natural) sau deseuri menajere.
    Alternativa reala a centralelor de apartament este in opinia mea incalzirea individuala pe baza de energie electrica insotita obligatoriu de izolarea corespunzatoare a locuintelor.
    Energia solara si pompele da caldura sunt o alta alternativa, insa mai degraba tot ca o solutie individuala, nu centralizata.
    In privinta propunerii ca 2030 sa reprezinte data limita de interzicere a centralelor de apartament apreciez ca acest lucru in Romania ar fi posibil doar cu asigurarea surselor de incalzire alternative, ceea ce este foarte putin probabil. Respectarea termenelor este o alta problema. Daca ne uitam la cum au fost respectate termenele de conformare la mediu a Termocentralei Mintia (de ex., pt. care statul roman este in procedura de infringement) fiind depasite cu 7, respectiv 9 ani, putem aprecia si in cazul centralelor de apartament o nerespectare semnificativa a termenelor.
    Pe de alta parte 2030 reprezinta o data de la care se discuta interzicerea montarii centralelor de aparatment, nicidecum a interzicerii functionarii, asadar acestea vor mai exista inca vreo 10 ani cel putin dupa aceasta data.
    Nu pot sa nu remarc faptul ca subiectul este initiat de anumite interese si cel mai amuzant lucru este ca in spatele acestor interese stau producatori de energie termica pe baza de combustibili fosili, al caror sfarsit de drum este mult mai apropiat si mai cert decat al centralelor de apartament.
    Concluzionez ca in opinia mea solutia de perspectiva a incalzirii locuintelor o reprezinta energia electrica la pachet cu izolarea termica a acestora. De fapt si in tarile civilizate, regasim aceeasi solutie.

    1. Sunt intru totul de acord cu cele expuse de dumneavoastra.Interesant este faptul daca si guvenantii care se schimba des si f des vor face ceva in acest sens!?

    2. Nu va mai exista UE. Și ONU va fi istorie. Guvernele vor fi scoase în afara legii cu toate instituțiile lor. Mai întâi ele vor desființa religiile. Apoi vine adevărata cădere economică. Startul va fi dat de unele declarații de „Pace și Securitate”.

      1. Viitorul, vezi ca tot voi spuneti ca veti fi singura religie care va mai exista dupa ce toate celelalte vor fi matrasite, motivul fiind ca sunteti supusi si ascultatori guvernelor aka autoritatile inalte ( preluat din articolele voastre). Chestia cu „pace si securitate” a inceput demult, odata cu declaratia oficiala a lui Bush Senior. Vezi pe YouTube.

    3. Realitatea e ca tehnologia pe care o avem acum ne cam obliga sa mergem spre cogenerare in toata europa ca sa putem sa folosim in mare parte doar energie regenerabila (tinta pentru 2050). Stocarea regenerabilelor in H2 sau CH4 fiind singura solutie sa stochezi cantitati mari de energie suficiente sa treci o iarna in europa.
      O astfel de retea se va folosi de baterii pentru echilibrare de la cateva minute la 6 ore , hidro de la 6 ore la 7 zile si restul va trebui sa-l faci printr-un cicilul de electricitate -> gaze -> electricitate (cogenerare pentru iarna) care are cam 60% eficienta teoretica. https://en.wikipedia.org/wiki/Power-to-gas

      Cam asta e gandirea care te forteaza sa interzici centrale de apartament dupa 2030 a.i. consumatori mai izolati sa treaca la pompe de caldura si cei din orasele mari la cogenerare. Cenralele pe gaz cu ciclu dublu si cogenerare vor putea sa asigure si varful de energie electrica pe perioada ierni si caldula pentru orasele mari.
      Chiar si daca in mixul energie vei avea si multe centrale nucleare tot solutia de mai sus se aplica.

      Ca idee EU incepe aceasta iarna cu un total de 1056 TWh in depozitele de gaze. Cand incepi sa rezolvi problemele astea trebuie sa te gandesti la solutii scalabile la mii de TWh daca vrei sa renunti la carbune, petrol si gaze.
      In 2019 din eoliene si solare s-au produs doar putin peste 500TWh la nivelul UE. Deci ce s-a facut in ultimul deceniu a fost doar un test . Ca sa rezolvi problema trebuie sa ajungi sa adaugi cate „un test” din asta in fiecare an de acum incolo ca sa lovesti tintele pentru 2050. O sa fie interesant 🙂

  2. Corect, după colț sunt munți de interese. Să ținem minte cum ,,cineva,, a forțat instalarea de repartitoare, profit exorbitant. La ce sunt bune???

  3. Încălzirea electrică presupune nu doar surse disponibile (și noaptea, și când vântul nu mai vrea să bată) ci și înnoirea rețelei electrice pentru adecvare la capacitatea de transport cerută.
    Nu sunt sigur că voi putea să încarc bateria autoturismului electric, despre căldură (câțiva kW instalați pentru fiecare apartament) ce să mai vorbim.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *