Proiectul liniei de înaltă tensiune Oradea-Bekescsaba (Ungaria) a fost deblocat după 10 ani

 Proiectul Liniei Electrice Aeriene 400 kV Oradea – Bekescsaba, o investiţie de peste 83 de milioane de lei, a fost deblocat după 10 ani, iar Guvernul României a adoptat o Hotărâre care permite finalizarea procedurilor de expropriere, a anunţat, vineri, într-un comunicat de presă, Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice – Transelectrica, dezvoltatorul proiectului.

‘Această Hotărâre de Guvern permite finalizarea Liniei Electrice Aeriene 400 kV Oradea – Bekescsaba, proiect aflat în conservare de 10 ani. Este vorba despre o investiţie de mare anvergură, cu o valoare actualizată, în 2014, de peste 83 de milioane de lei. Finalizarea acestei investiţii are o importanţă capitală pentru siguranţa în funcţionare a Sistemului Electroenergetic Naţional, iar Guvernul a înţeles acest lucru’, precizează Directoratul Transelectrica, în comunicatul citat.

Potrivit companiei, investiţia fusese blocată din anul 2008 din cauza exproprierilor, dar odată cu adoptarea de către Guvern a Hotărârii, din şedinţa săptămânală de pe 10 mai, se va permite finalizarea acestor proceduri, aflate în curs de desfăşurare pentru imobilele proprietate privată aflate în coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional LEA 400 kV Oradea – Bekescsaba.

Prin aceeaşi Hotărâre s-au aprobat fonduri pentru montarea unei bobine de compensare 100 MVAr în staţia 400 kV Oradea Sud şi pentru achiziţionarea de echipamente de telecomunicaţii şi tele-transmisii pentru LEA 400 kV Oradea-Bekescsaba.

Transelectrica menţionează faptul că LEA 400 kV Oradea-Bekescsaba a fost dată în folosinţă doar parţial, respectiv tronsonul de dublu circuit, LEA 400 kV Nădab (RO) – Bekescsaba (HU), în lungime de 60 km, din care 22 de km pe teritoriul României, simultan cu LEA 400 kV Arad-Nădab. Tronsonul LEA 400 kV Oradea Sud – Nădab are o lungime de 72 km, simplu circuit A şi este finalizat parţial.

‘Punerea în funcţiune a tronsonului Oradea – Nădab şi, astfel, finalizarea LEA 400 kV Oradea – Bekescsaba, contribuie la închiderea inelului de 400 kV al reţelei electrice de transport a ţării, obiectiv prioritar al României. De asemenea, existenţa acestei linii duce la evitarea unor costuri privind congestiile în zona de nord-vest, costuri care anul trecut s-au ridicat la circa 39.000 de lei – în luna martie, şi la circa 160.000 de lei – în luna noiembrie. Totodată, prin finalizarea în regim de urgenţă a lucrărilor la LEA 400 kV Oradea – Bekescsaba va fi eliminat riscul de afectare a siguranţei în operare a Sistemului Electroenergetic Naţional, risc tot mai ridicat generat de potenţiala indisponibilizare a liniei de interconexiune dintre România şi Ucraina (LEA 400 kV Roşiori – Mukacevo), situaţie în care menţinerea siguranţei în funcţionare a zonei de nord – vest a ţării ar deveni extrem de dificilă şi costisitoare’, se arată în comunicatul Transelectrica.

În acelaşi timp, prin punerea în funcţiune a LEA 400 kV Oradea Sud – Nădab, capacitatea de transfer în interconexiune va creşte pe direcţia export cu 100 MW, iar pe direcţia import cu 300 MW, în funcţie de factori sezonieri şi specifici, interni şi externi.

În prezent, România are o capacitate de interconexiune de numai 7% din puterea instalată în Sistemul Electroenergetic Naţional (SEN), faţă de ţinta de 10% cât este prevăzută în reglementările europene pentru anul 2020, acest aspect fiind notificat la Comisia Europeană. Punerea în funcţiune a LEA 400 kV Oradea Sud – Nădab va contribui la apropierea de ţinta europeană, notează Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *