Profitul Oil Terminal a scăzut de trei ori în 2017

Profitul net al Oil Terminal, societate deţinută de stat, a scăzut cu 67% în 2017, potrivit datelor de bilanţ ale companiei, trimise Bursei de Valori Bucureşti.

Oil Terminal a terminat anul trecut cu un profit net de circa 5,1 milioane de lei, de trei ori mai mic faţă de rezultatiul net consemnat anul precedent, 15,4 milioane de lei. Cifra de afaceri înregistrează o descreștere cu 1,6% față de anul 2016 (158 de milioane de lei, faţă de 160,5) generată de scăderea cu 4,6% a programului fizic de prestaţii realizat în anul 2017 față de anul 2016.

Veniturile din exploatare au scăzut cu 1,9%, în timp de cheltuielile au crescut cu 7,8%, iar profitul operational a scăzut cu 68%, de 20,4 milioane de lei la 6,4 milioane de lei.

“În anul 2017 față de anul 2016, veniturile din serviciile prestate au înregistrat o descreștere cu 2,3%, datorită scăderii cantităților derulate cu 4,6%. Tarifele practicate de societate pentru derularea țițeiului și produselor petroliere prin terminalul petrolier sunt tarife reglementate, respectiv, tarife stabilite de către Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM), și aprobate prin Ordin al Președintelui ANRM, conform Acordului petrolier încheiat între Societate și Agenție, în baza Hotărârii de Guvern nr. 886/2002”, explică societatea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *