Producţie record a cehilor de la CEZ în parcul eolian din România, în 2017

Parcul eolian CEZ din Dobrogea, cel mai mare parc de uscat din Europa, a produs în anul 2017 1,32 GWh de energie electrică, o cantitate record, potrivit unui comunicat al companiei.

Producţia parcului eolian este cu 14% mai mare decât cea din 2016, şi potrivit unui comunicat al companiei, “important de menţionat este faptul că, deşi parcul eolian cuprinde 240 de turbine de 2,5 MW, acesta a raportat un factor de capacitate de 25,18%. Asta inseamna că din cele 240 de turbine au generat energie verde aproximativ 61”.

“Luna verde, luna care a inregistrat cea mai mare cantitate de energie eoliana produsa de parcul CEZ este decembrie, cu peste 154 GWh. Aceasta energie este suficienta pentru alimentarea cu energie electrica timp de un an a aproximativ 46.000 de case”, spune CEZ.

“Se pare insa ca ziua verde nu face parte neaparat din luna decembrie, pentru ca in data de 21 aprilie, parcul eolian CEZ a atins recordul sau la capitolul energie verde, inregistrand peste 12 GWh de energie verde. De mentionat este faptul ca numai in intervalul 15:00 – 16:00, au fost produsi 567,87 MWh cand media vantului a fost de 14,67 m/s, astfel incat putem considera ca am aprins becul in aproximativ 170 de case” mai spun cei de la CEZ.

Compania cehă CEZ a instalat, în Dobrogea, în zona Fântânele-Cogealac, cel mai mare parc eolian de uscat din Europa, cu o capacitate de 600 MW. Investiţia în acest proiect a fost de 1,1 miliarde de euro.

 

1 Comment

  1. Păi dacă in tot anul 2017 au produs 1,32 GWh adică 1320 MWh avand un parc cu puterea de 600 MW,inseamnă ca turbinele au functionat in medie 1320/600=2,2 ore.Oare chiar asa să fie?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *