electric DEN

Preţul spot energiei electrice pe bursa de la Bucureşti s-a dublat în ultimele două săptămâni

Preţul energiei electrice pe piaţa spot a bursei OPCOM a ajuns luni la 245 de lei pe MWh în medie, de peste două ori mai mare decât în urmă cu două săptămâni, când energia costa 112 lei pe MWh, potrivit datelor publicate pe site-ul operatorului bursier, citate de Agerpres.

În vârf de consum, adică între orele 9:00 şi 22:00, preţul energiei cu livrare luni, 21 mai, este 277 de lei pe MWh în medie, cu un maxim de 343 de lei la ora 21:00.

Aceasta în condiţiile în care, în ultimele luni, preţul energiei a fluctuat, de regulă, în intervalul 100 – 200 de lei pe MWh.

Totodată, dacă ne uităm la preţul energiei în ţările cu care România este cuplată, observăm că preţurile în ţara noastră şi în Ungaria sunt cele mai mari din regiune, chiar şi de peste trei ori mai mari în unele intervale orare decât preţurile din Slovacia şi Cehia.

Spre exemplu, pentru ora 15:00, când preţul energiei România şi Ungaria este 55,07 euro pe MWh, în Slovacia şi Cehia energia costă 16,17 euro.

România exporta 103 MW de energie electrică, luni la ora 11:00. Cea mai mare parte a producţiei, adică 36%, era asigurată din surse hidro, 25% din cărbune şi 12,8% din hidrocarburi. Energia regenerabilă, cea mai ieftină, avea un aport mic, de 9,27% în cazul energiei fotovoltaice, 7% eoliene şi 0,62% biomasa


There are no comments

Add yours