Polonia, ţară dependentă de cărbune, ar putea construi prima sa centrală nucleară, investiţie de 6 miliarde de dolari

Polonia va decide anul acesta dacă va construi prima sa centrală nucleară, pentru a reduce emisiile poluante, ca parte a planului pe termen lung de reducere a dependenţei de cărbune, a anunţat luni ministrul Energiei, Krzysztof Tchorzewski, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Polonia, ţară care în prezent obţine peste 80% din energia electrică pe bază de cărbune, intenţionează să reducă acest procent la 60% în 2030 şi la aproximativ 50% în 2050.

‘Securitatea noastră energetică este şi va fi pe termen lung bazată pe cărbune. O revoluţie în acest domeniu este imposibilă, dar vom garanta o schimbare progresivă’, a declarat Tchorzewski la conferinţa Powerpoll.

Compania de stat PGE, cel mai mare producător de energie din Polonia, este responsabilă pentru proiectul construirii centralei nucleare. O decizie privind demararea lucrărilor era aşteptată încă de anul trecut, dar discuţiile privind finanţarea operaţiunii continuă încă.

‘Cred că în viitorul apropiat autorităţile vor anunţa dacă va începe construirea centralei nucleare. Decizia va trebui luată anul acesta, cu siguranţă în primul semestru’, a spus Tchorzewski.

Potrivit reglementărilor propuse de UE, Polonia nu va mai putea sprijini construirea de termocentrale, ceea ce ar însemna că nu vor mai fi construite noi facilităţi care să utilizeze cărbune. O centrală nucleară, care ar putea costa 6,2 miliarde de dolari, ar putea fi un atu în discuţiile Poloniei cu UE pe tema politicilor de mediu, afirma recent Tobiszowski.

Acesta estimează că o centrală nucleară cu o capacitate de 1.200 de megawaţi ar costa 24 miliarde zloţi (6,2 miliarde de dolari), iar lucrările de construcţie ar dura aproximativ 10 ani. Este vorba de un preţ dublu comparativ cu o termocentrală convenţională cu o capacitate similară, dar mai mic comparativ cu recentele proiecte în domeniul energiei nucleare. Grupul Electricite de France SA a estimat că noua sa centrală cu două reactoare de la Hinkley Point C, Marea Britanie, va costa 18 miliarde lire sterline (23 de miliarde de dolari).

În aprilie, statele membre UE au aprobat norme mai stricte privind poluarea. Organizaţiile de protecţie a mediului susţin că noile norme ar putea salva peste 20.000 de vieţi anual ca urmare a reducerii emisiilor poluante ale termocentralelor. Însă noile norme mai stricte vor duce, de asemenea, la modernizări costisitoare sau chiar la închiderea a 30% dintre termocentralele din Europa, potrivit unui raport elaborat de Institute for Energy Economics and Financial Analysis.

În timp ce în Uniunea Europeană ponderea cărbunelui în producţia de electricitate este în scădere, guvernul conservator de la Varşovia, susţinut de Partidul Lege şi Justiţie (PiS), şi-a declarat sprijinul pentru cărbune, a frânat construcţia de centrale eoliene şi a amânat luarea unei decizii cu privire la construcţia primei centrale nucleare din Polonia.

Potrivit unui studiu al Agenţiei Europene de Mediu, gradul de poluare a aerului din Polonia este printre cele mai mari din Europa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *