Petrom a înregistrat în 2017 un profit net de 2,5 miliarde lei, de 2,4 ori mai mare

 OMV Petrom a înregistrat în 2017 un profit net în valoare de 2,49 miliarde de lei, de aproape 2,4 ori (140%) mai mare faţă de rezultatul net afişat în anul 2016, respectiv de 1,038 de miliarde de lei, conform rezultatelor financiare neauditate publicate miercuri de companie.

Declaraţia Marianei Gheorghe, CEO OMV Petrom

„În T4/17 am beneficiat de cererea crescută pentru electricitate și combustibili, precum și de prețurile mai mari ale mărfurilor; în acest context, marjele de rafinare au fost mai mici cu 1 USD/bbl comparativ cu T4/16. Ne-am continuat inițiativele de optimizare a costurilor; cu toate acestea, rezultatele T4/17 au fost afectate de cheltuieli de explorare mai mari și cheltuieli nerecurente generate de renegocierea contractului colectiv de muncă.

În 2017, rezultatul din exploatare CCA excluzând elementele speciale aproape s-a dublat la 3,3 mld lei, ambele segmente, Upstream și Downstream, având contribuții similare. Segmentul Upstream a beneficiat de prețuri realizate mai bune, costuri de producție și cheltuieli cu amortizarea mai mici. Rezultatul Downstream Oil reflectă marje de rafinare mai bune precum și o cerere mai mare. Rezultatul Downstream Gas a reflectat în principal marje solide la electricitate și venituri din asigurarea aferentă centralei electrice de la Brazi. Toate cele amintite anterior au condus la un flux de trezorerie din activități de exploatare de 6 mld lei în 2017. Pe parcursul anului, am efectuat investiții de 3 mld lei și am plătit dividende în valoare de 0,8 mld lei, rezultând un flux de trezorerie extins după plata dividendelor de 2,7 mld lei.

Pentru 2018, ne-am planificat un nivel al investițiilor de 3,7 mld lei, în principal pentru intensificarea activității de foraj, proiectul Neptun, revizia generală planificată a rafinăriei Petrobrazi și pentru proiectul Poli-combustibili. În timp ce prioritatea noastră rămâne maximizarea valorii portofoliului curent din Upstream, estimăm un declin al producției medii zilnice de 4% comparativ cu 2017, excluzând vânzările de zăcăminte.

Pe baza rezultatelor preliminare și a fluxului de trezorerie extins foarte bun realizate în 2017, Directoratul propune un dividend în valoare de 0,020 lei/acțiune pentru anul financiar 2017, în creștere cu 33% față de anul anterior, ceea ce implică o rată de distribuire din profitul net de 45%. Propunerea finală privind dividendul va fi supusă aprobării de către Consiliul de Supraveghere și AGA din aprilie 2018.”

Iată rezultatele, detaliat, aşa cum au fost anunţate de companie:

Valoarea vanzarilor consolidate in 2017 a fost de 19.435 mil lei, cu 17% mai mare decat in 2016, datorita
vanzarilor mai mari din toate segmentele de activitate ca urmare a conditiilor economice imbunatatite. Vanzarile
din Downstream Oil au reprezentat 74% din totalul vanzarilor consolidate, vanzarile din Downstream Gas au
reprezentat 23%, iar cele din Upstream aproximativ 2%.

Rezultatul din exploatare CCA excluzand elementele speciale a crescut cu 92% la valoarea de 3.273 mil lei,
ca urmare a conditiilor economice imbunatatite, cererii mai mari, disciplinei costurilor si a eliminarii impozitului
pe constructii speciale incepand cu 2017. Rezultatul din exploatare CCA excluzand elementele speciale este
calculat dupa eliminarea elementelor speciale de natura cheltuielilor in suma de (105) mil lei si a castigurilor din
detinerea stocurilor in valoare de 102 mil lei

Profitul net CCA excluzand elemente speciale atribuibil actionarilor OMV Petrom S.A. a fost in valoare de 2.488 mil lei, cu 114 % mai mare comparativ cu 2016 (1.162 mil lei).
Rezultatul din exploatare al Grupului pentru anul 2017 s-a majorat cu 122% la valoarea de 3.270 mil lei (2016: 1.476 mil lei), ca urmare a cresterii vanzarilor si optimizarii costurilor.

Rezultatul financiar net s-a deteriorat la o pierdere de (366) mil lei, de la (211) mil lei in 2016, cand au fost
recunoscute efectele pozitive ale rezultatului obtinut in urma recursului formulat de societate impotriva
constatarilor controlului fiscal la sucursala din Kazahstan si ca urmare a recunoasterii unui venit special rezultat
in urma finalizarii unei actiuni in instanta. In plus, evolutia cursului de schimb a avut, de asemenea, un efect
negativ în anul 2017 comparativ cu anul precedent, legat in principal de imprumuturile bancare denominate in
EUR.

Profitul inainte de impozitare s-a imbunatatit la 2.904 mil lei. Cheltuiala cu impozitul pe profit a fost in suma de
(415) mil lei, in timp ce rata efectiva a impozitului pe profit a fost de 14% in 2017.

Profitul net atribuibil actionarilor OMV Petrom S.A. a fost de 2.491 mil lei in 2017, comparativ cu 1.043 mil
lei in 2016.

Fluxul de trezorerie din activitatile de exploatare a fost in suma de 5.954 mil lei, cu 34% mai mare decat in
2016, reflectand in principal mediul caracterizat de preturi imbunatatite si disciplina costurilor. Fluxul de
trezorerie extins dupa plata de dividende a fost in suma de 2.666 mil lei (2016: 1.558 mil lei).

Investitiile in valoare de 2.969 mil lei in 2017, au fost cu 15% mai mari comparativ cu 2016. Acestea au cuprins
in principal investiile din Upstream in suma de 2.435 mil lei in 2017, comparativ cu 2.119 mil lei in 2016.
Investitiile din Downstream au fost in valoare de 533 mil lei (2016: 453 mil lei), din care 446 mil lei in
Downstream Oil (2016: 440 mil lei).

Profit net atribuibil acţionarilor OMV Petrom a fost anul trecut de 2,491 miliarde de lei, mai mare cu 139% faţă de aceeaşi perioadă din 2016. Profitul pe acţiune s-a cifrat la 0,0440 lei.

Vânzările grupului în 2017 au totalizat 19,435 miliarde de lei, în creştere cu 17% faţă de anul 2016, când au atins 16,647 miliarde de lei.

Grupul austriac OMV este acţionarul majoritar al Petrom, cu o participaţie de 51,01% iar Ministerul Energiei deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom. Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele Upstream (Explorare şi Producţie), Downstream Oil (Rafinare şi Marketing), Downstream Gas (Gaze şi Energie).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *