Petrolul se scumpeşte accelerat: a ajuns la 80 de dolari barilul, maximumul ultimilor trei ani şi jumătate. Care va fi efectul la pompă

Cotaţia barilului de ţiţei Brent a depăşit joi pragul de 80 de dolari, o premieră după luna noiembrie 2014, pe o piaţă tensionată de incertitudinile cu privire la situaţia din Iran şi Venezuela, informează AFP, citată de Agerpres. Scumpirea carburanţilor, o constantă a ultimelor luni în România, va continua.

În jurul orei 09:50 GMT, cotaţia petrolului Brent cu livrare în luna iulie a urcat la 80,18 dolari per baril, o creştere de 90 de cenţi comparativ cu valoarea înregistrată miercuri seara, după care a revenit uşor sub pragul de 80 de dolari. Comparativ, în luna mai 2017, barilul de ţiţei Brent era cotat la 50 de dolari ceea ce înseamnă că în decurs de un an a înregistrat o creştere de peste 50%.

La rândul său, barilul de ţiţei ‘light sweet crude’ (WTI) cu livrare în luna iunie se tranzacţiona în jurul orei 11:15 GMT la 72,06 dolari, în creştere cu 57 de cenţi comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei de miercuri.

În opinia lui Jasper Lawler, analist la London Capital Group, creşterea cotaţiei petrolului este una impresionantă. Aceasta cu atât mai mult cu cât ultimele rapoarte arată o creştere a exporturilor americane de petrol şi încetinirea cererii în viitor, doi factori care, teoretic, ar trebui să pună presiuni asupra preţului ţiţeiului.

Cu toate acestea, de mai multe luni cotaţia petrolului este susţinută de îngrijorările cu privire la producţia de petrol a Iranului şi Venezuelei, în condiţiile în care SUA au decis să iasă din acordul privind programul nuclear iranian şi să reintroducă sancţiunile împotriva regimului de la Teheran.

‘Scăderea continuă a producţiei de petrol a Venezuelei este pe cale să ducă la o diminuare a producţiei Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol’, subliniază la rândul lor analiştii de la banca germană Commerzbank.

Producţia de petrol a Venezuelei este afectată în prezent de criza economică şi politică prin care trece această ţară. Iar alegerile prezidenţiale care vor avea loc duminică, şi la care actualul preşedinte Nicolas Maduro este principalul favorit, nu linişteşte pieţele.

‘În ipoteza în care SUA vor interzice total importurile de ţiţei din Venezuela, aceasta ar însemna, pentru piaţă, dispariţia a 400.000 de barili de petrol’, subliniază Tamas Varga, analist la PVM.

Pe de altă parte, incertitudinile cu privire la producţia de petrol a Iranului contribuie şi ele la creşterea cotaţiilor. Grupul petrolier francez Total a anunţat că nu va mai continua un proiect demarat în Iran în luna iulie 2017 dacă nu va obţine o derogare din partea SUA.

Această creştere a cotaţiilor petrolului ar putea deveni o problemă pentru economiile dezvoltate, cre au profitat de ieftinirea petrolului în 2014. În ultimele sale rezultate trimestriale, compania aeriană Air France-KLM a estimat că factura sa de plată pentru carburant ar urma să crească cu 350 milioane de euro în 2018.

Citeşte şi:

Dacă treceţi prin Bulgaria, plecaţi cu puţin carburant! Un plin a ajuns mai ieftin cu 30 de lei decât în România

Creşterea cotaţiilor ţiţeiului are efect direct asupra preţurilor la carburanţi, inclusiv în România. Deja, din cauza creşterii cotaţiilor, dar mai ales a taxării, carburanţii s-au scumpit cu mai mult de un leu pe litru în ultimul an.

Pentru un exemplifica: Efectul a fost calculat, cel puţin în primul trimestru al anului, de Rompetrol (am ales acest exemplu pentru că este o companie de rafinare, fără upstream, deci nu resimte efectele pozitive ale scumpirii barilului de petrol):

“Pe fondul majorării taxelor aplicabile carburanților și în contextul economic general, cantitățile totale de carburanti comercializate pe plan intern in T1 2018rompetrol au fost de 487 mii tone, în ușoară scădere față de volumul din primul trimestru al anului trecut.

La nivel international, cotațiile în USD ale carburanților s-au majorat în T1 cu aproximativ 16% pentru benzină și cu 23% în cazul motorinei. Aprecierea de aproximativ 11% a leului în față dolarului american a determinat ca impactul efectiv în moneda națională a celor 2 cotații să fie de aproximativ 4% pentru benzină și 10% pentru motorină.

La acestea se adaugă și creșterea în 2017 a accizelor la carburanți (+32 bani/litru), acestea fiind majorate cu aproximativ 19% la benzină și 21% pentru motorină”, spune compania petrolieră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *