OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Parlamentul pregăteşte taxarea exporturilor de energie electrică ale României. Ce spun furnizorii

Exporturile de energie electrică ale României va trebui să includă în viitor şi certificate verzi, potrivit unor amendamente aduse la legislaţia energiei regenerabile, decise de deputaţii din Comisia de Industrie şi Servicii, condusă de Iulian Iancu. Furnizorii din România spun că dacă acest lucru se va întâmpla, România nu va mai putea exporta energie, pentru că aceasta va deveni mult prea scumpă.Şi, ca atare, şi producţia de electricitatea ţării va avea de suferit. Chiar dacă va deveni lege, taxarea exporturilor va mai avea de aşteptat, însă.

Un amendament introdus de deputaţii din Comisia condusă de Iulian Iancu la proiectul de lege pentru modificarea şi aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.24/2017, care modifică la rândul ei legislaţia energiei regenerabile, introduce obligaţia achiziţiei de certificate verzi pentru furnizorii care exportă energie electrică.

Astfel, cantitatea de energie electrică pentru care se stabileşte obligaţia de achiziţie de certificate verzi va include şi „energia electrică produsă în România și vândută de către furnizori unor consumatori/furnizori din afara teritoriului României, prin tranzacții bilaterale de energie electrică, în statele cu care Guvernul României are semnate acorduri bilaterale în acest sens”.

Deputaţii spun că impun această măsură „pentru echilibrarea taxării energiei electrice în ceea ce privește schema de certificate verzi între consumatorii din România și livrarea energiei electrice în afara granițelor României”.

Asociaţia Furnizorilor din România (AFEER) spune că această taxare a exporturilor, oricum imposibilă în momentul de faţă, va scumpi puternic energia exportată de România, care nu va mai putea fi vândută pe celelalte pieţe, ceea ce va conduce în final la scăderea producţiei chiar în România.

„Adăugarea la energia exportată a unui cost de 11,7 euro/MWh în 2018, 12,5 euro/MWh în anul 2019, 13 euro/MWh în anii 2020-2021 şi 14,5 euro/MWh începând cu anul 2022 va reduce către zero exportul de energie electrică. În plus, considerăm că aplicarea unei taxe suplimentare energiei care face deja obiectul unor tranzacţii în derulare este ilegală. România va trebui să se decupleze din piaţa cuplată cu Ungaria, Slovacia şi Cehia deoarece, aşa cum se ştie, mecanismul de cuplare prin preţ nu este compatibil cu existenţa unor taxe de export” se arată într-o scrisoare a AFEER trimisă deputaţilor, Consiliuliui Concurenţei, dar şi Comisiei Europene.

„Prin aplicarea obligaţiei de a plăti CV la energia exportată se produce o dublă taxare, deoarece consumatorii din afara teritoriului României care cumpără această energie plătesc deja pentru schema suport din ţara lor, similar cu situaţia din România, unde consumatorii plătesc pentru toată energia consumată, inclusiv cea din import.
În contextul actual majoritatea exportatorilor se află în imposibilitatea de a cumpăra certificate verzi, accesul la această piaţă fiind limitat doar la furnizorii ce livrează consumatorilor finali. România nu va mai putea fi parte a noii arhitrecturi europene, inclusiv a pieţei integrate intrazilnice, aceasta ducând la netranspunerea directivelor UE, cu consecinţele de rigoare. Introducerea acestei obligaţii înseamnă modificarea schemei suport şi ar putea necesita aprobare la nivel UE. În situaţia actuală, când diferenţa de preţ dintre România şi Ungaria este de 4 euro/MWh, impunerea unei taxe de aproximativ 12 euro/MWh la export va duce la scăderea producţiei de energie electrică în România cu 3 până la 6 TWh. Apreciem că această măsură va afecta în principal producătorii clasici (cărbune, nuclear, gaz”, se arată în scrisoarea AFEER.

Comisia condusă de Iancu se va mai întruni o data, săptămâna viitoare, pentru discuţii pe marginea acestui proiect de lege dar, chiar dacă îl va aproba în această formă şi va trece de Plen şi deveni lege, taxarea nu va intra în vigoare imediat. Potrivit unor specialişti în piaţa de energie, nu există încă vreun acord de acest fel al României cu alte state care să permită transferul de certificate verzi şi, în plus, nu toate ţările au politica de susţinere a „regenerabilelor” prin certificate verzi.

Exporturile de energie electrică ale României au fost, în 2017, de 6,54 TWh, echivalentul a 12% din consumul intern, potrivit datelor ANRE.


There are no comments

Add yours