OMV vrea să facă petrochimie la Petrobrazi. Acum şapte ani a închis rafinăria Arpechim cu combinat petrochimic cu tot

În premieră pentru România, grupul OMV analizează posibilitatea de dezvolta la scară activităţi petrochimice la Petrobrazi, rafinărie care va fi modernizată tocmai pentru a furniza produse cu valoare adăugată mai mare. Creşterea pe partea de produse petrochimice face parte din  strategia companiei austriece pentru perioada 2018-2025.

Grupul petrolier austriac OMV studiază posibilitatea construirii unei instalaţii petrochimice la rafinăria Petrobrazi din România, deţinută de Petrom, după cum se arată în strategia companiei pentru anul 2025, prezentată azi de board-ul companiei.

Capacitatea de producţie în sectorul petrochimic deţinută de grupul OMV a crescut, de la 1,8 milioane de tone în 2005, la 2,5 milioane de tone în 2017 şi urmează să crească şi mai mult, la 2,8 milioane de tone, la nivelul anului 2025. Cea mai mare creştere ar urma să vină din produsele petrochimice cu valoare adăugată mare-butadiene şi produse aromatice, în timp ce producţia de etilenă ar urma să rămână la acelaşi nivel.

Pentru a creşte pe partea de produse petrochimice, OMV are în vedere mai multe proiecte, printre care creşterea capacităţii rafinăriei pe care o deţine în Austria, Schwechat, pe partea de petrochimie, în parteneriat cu Borealis, o companie producătoare de plastic pe care o deţine în parteneriat cu IPIC.

În premieră însă pentru România, în strategia OMV apare, pe lista de proiecte, evaluarea potenţialului rafinăriei Petrobrazi pentru petrochimie. Petrobrazi este  a doua rafinărie ca mărime din România, şi singura deţinută de OMV în România, prin Petrom.

Strategia grupului arată o orientatare tot mai puternică pentru partea de produse petrochimice, care aduce o valoare adăugată mai mare. În total, investiţiile în partea de rafinare vor ajunge la un miliard de euro în perioada 2018-2025, iar o parte din sumă va merge în creşterea producţiei pe partea de petrochimie. De asemenea, în strategia prezentată azi, apare numele rafinăriei Petrobrazi ( OMV mai are două rafinării în Europa, în Austria şi Germania – Schewchat şi Burghausen) care va fi upgradata pentru a creşte  capacitatea de livra produse cu valoare adăugată mai mare.

“Avem o producţie mică de aromate la Petrobrazi, şi analizăm dacă putem să o creştem”, a declarat Manfred Leitner, membru al boardului OMV responsabil de partea de rafinare şi marketing.

Compania a înregistrat un venit opraţional din activitatea de petrochimie de 104 milioane de euro în 2010, care a crescut însă de două ori şi jumătate până în 2017 (245 milioane de euro) iar estimarea este de 300 de milioane de euro în 2025,

OMV vrea să deschidă acum ce a închis acum 7 ani

OMV a cumpărat în 2004 Petrom, iar atunci compania românească avea două rafinării, Petrobrazi Ploieşti şi Arpechim Piteşti. A doua rafinărie, cea la Piteşti, a fost însă închisă în 2011, după un anunţ făcut în acest sens încă din 2007. Producţia a fost oprită definitiv, iar o parte din instalaţii urmează să fie folosită ca depozit de carburanţi.

Rafinăria avea o capacitate nominală de circa 3,5 milioane de tone pe an, mai important fiind că, în perioada comunistă, a fost iniţial proiectată ca parte a unui complex petrochimic.

Prima instalaţie a fost inaugurată în anul 1964, iar în 1971 rafinăria a fost integrată cu complexul petrochimic. Combinatul petrochimic s-a extins treptat în anii următori, ajungând să aibă aproape 8.000 de angajaţi. Platforma petrochimică de la Piteşti devenise, alături de cea la Borzeşti, cea mai mare din România. Ambele funcţionau lângă două dintre cele cinci mari rafinării România, acum închise: Arpechim şi RAFO.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *