O firmă nou-înfiinţată de un miliardar ceh vrea să facă termocentrale de un miliard de euro în Europa

Investitorul ceh Pavel Tykac a înfiinţat compania Seven Energy pentru a investi peste un miliard de euro în termocentrale din Europa care funcţionează pe bază de combustibili fosili, chiar dacă multe companii de utilităţi pun accentul pe energiile regenerabile, transmite Reuters, citată de Agerpres

Strategia este una similară cu cea adoptată de o altă companie energetică din Cehia, EPH, care, în ultimii ani, a profitat de pe urma preluării unor termocentrale mai vechi din Germania, Marea Britanie, Italia şi alte state.

Tykac, care deţine termocentrala de la Chvaletice şi mai multe mine de cărbune din Cehia, a eşuat în prima sa tentativă de a se extinde peste hotare, în urmă cu doi ani, când a pierdut o licitaţie în faţa EPH pentru preluarea unor termocentrale pe bază de lignit din Germania.

Într-un comunicat de presă difuzat joi, Seven Energy a precizat că va fi condusă de foşti manageri de la grupul ceh de utilităţi CEZ, grup controlat de stat, inclusiv de fostul membru în Consiliul de Administraţie Alan Svoboda şi fostul director de trading Michal Skalka.
‘Suntem interesaţi să facem achiziţii dacă putem să adăugăm valoare. Vrem să rămânem în domeniul energiei, în principal pe segmentul energiei convenţionale, unde avem un know-how solid’, a spus Svoboda.

‘Credem că sfârşitul surselor convenţionale de energie este inevitabil. Dar credem că acest sfârşit va fi mai lent decât preconizează politicienii’, a declarat anterior Pavel Tykac, pentru cotidianul ceh Hospodarske Noviny.

Investitorul Pavel Tykac activează pe piaţa energetică din Cehia de peste un deceniu.
Tykac are 53 de ani şi are o avere estimată de revista Forbes la 1,3 miliarde de dolari . Este al şaselea cel mai bogat om din Republica Cehă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *