O centrală nucleară chinezească poate apărea la malul Mării Negre

Turcia a lansat o licitaţie internaţională pentru construcţia unei centrale nucleare la Marea Neagră, iar presa occidentală arată că firmele chineze au şanse mari să realizeze proiectul.

“China nu are o problemă de finanţare. Dacă se va ajunge la un acord va construi reactorul”, a declarat un oficial turc din domeniul energiei, în contextul în care peste o sptămână va începe vizita premierului turc Recep Tayyip Erdogan la Beijing.

Companiile chineze vin cu un avantaj cert în faţa competitorilor din Coreea de Sud, companii care au cerut insistent un ajutor de stat. Beijingul nu vrea garanţii guvernamentale pentru proiect şi îşi poate asigura propria finanţare.

La mai bine de un an de la dezastrul de la centrala Fukushima Daiichi din Japonia, în contextul în care programe nucleare din ţări dezvoltate precum Germania şi Japonia au fost încetinite sau oprite, unele economii emergente au devenit o focalizare pentru companiile nucleare ce sunt în competiţie pentru contracte noi, scrie FT.

“În timp ce China este relativ nou venită în ”acest joc”, având în vedere că a construit reactoare doar în Pakistan, grupurile nucleare sprijinite de stat ”China National Nuclear Corporation” şi ”China Guangdong Nuclear Power Corporation” au ambiţia de a deveni furnizori globali de energie nucleară şi par să fi înregistrat unele progrese în economii emergente. China este cel mai mare constructor mondial de reactoare nucleare noi”, mai arată cotidianul.

În Turcia, reactoarele sunt un proiect de mare prioritate pentru guvernul turc, care are o poziţie mai pro-nucleară decât oriunde în Europa, subliniază FT. Ţara deţine puţine resurse energetice proprii iar Ankara vede energia nucleară drept esenţială pentru controlul facturii sale la importul de energie. Turcia a încheiat deja un acord cu Atomstroyexport din Rusia pentru a construi prima centrală nucleară a ţării pe coasta mediteraneană.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *