Nuclearelectrica oferă 25 de burse de câte 2.000 lei pe lună studenţilor de la Universitatea Politehnica Bucureşti

Producătorul de energie Nuclearelectrica, care operează centrala nucleară din Cernavodă, a anunţat joi că a semnat o convenţie cu Universitatea Politehnica Bucureşti pentru acordarea unui număr de 25 de burse pentru studenţii din anii III şi IV de facultate, la diferite specializări, scrie News.ro.

Fiecare bursă este în cuantum de 2.000 lei/lună şi va fi acordată în anii universitari 2018-2019 şi respectiv 2019-2020.

”Selecţia facultăţilor din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti a fost realizată în baza necesităţilor SNN/CNE Cernavodă de recrutare, retenţie şi formare de specialişti atât pentru activitităţile curente de operare şi producţie ale companiei, pe termen mediu şi lung, cât şi pentru proiectele majore de investiţii, pe termen foarte lung: proiectul retehnologizării Unităţii 1 şi proiectul Unităţilor 3 şi 4”, a informat compania.

În funcţie de necesităţile estimate, SNN va acorda cele 25 de burse astfel: Facultatea de Inginerie Electrică, specializarea Inginerie electrica (trei burse), Facultatea de Inginerie Mecanică şi Mecatronică, specializarea Inginerie mecanică (şase burse), Facultatea de Energetică, specializarile Inginerie energetică, Energetică şi tehnologii nucleare, Ingineria sistemelor electroenergetice (12 burse), Facultatea de Automatică şi Calculatoare, specializările Ingineria sistemelor şi Calculatoare şi tehnologia informatiei (patru burse).

SNN îşi propune o rată de retenţie de 80% a bursierilor.

„Parteneriatul cu mediul economic reprezintă o prioritate în Universitatea Politehnica din Bucureşti, fiind definitoriu în pregătirea practică a studenţilor noştri, contribuind astfel la dezvoltarea competenţelor profesionale necesare unor cariere de succes. Atragerea şi implicarea mediului economic şi de afaceri în procesul educaţional, în special în cel ingineresc, contribuie la realizarea cerinţelor actuale legate de inovare, de progres, de schimbare a culturii afacerilor, ca şi de întărirea spiritului antreprenorial în rândul tinerilor. Aceste parteneriate pot fi valorificate totodată şi prin implicarea directă a specialiştilor din mediul economic în procesul didactic. Bursele private oferite studenţilor de către companii şi societăţi comerciale reprezintă o componentă importantă a acestor parteneriate, alături de stagiile de pregătire practică”, spune prof. dr. ing. Horia Necula, decanul Facultăţii de Energetică, Universitatea Politehnica din Bucureşti.

La rândul său, Cosmin Ghiţă, directorul general al Nuclearelectrica, spune că acordarea acestor burse este un prim pas concret de implicare activă a companiei în selectarea şi recrutarea studenţilor foarte bine pregătiţi.

”Este parte a strategiei de resurse umane readaptată recent, iar obiectivul vizează formarea unei generaţii de specialişti, asigurarea competenţelor necesare şi mai a ales a continuităţii acestor competente în operare, producţie şi domeniile suport. Dincolo de motivare şi eforturile de retenţie a specialiştilor pe care compania le face constant, identificarea şi creşterea unei noi generaţii este în sine garanţia performaţei industriei nucleare. Vom continua să ne implicăm activ, să cooperăm cu instituţiile de învăţământ superior şi să extindem direct proporţional cu nevoile noastre acest sistem de atragere şi recrutare”, adaugă Ghiţă.

Nuclearelectrica a obţinut un profit net de 189,99 milioane lei în primul trimestru al acestui an, în creştere cu 51,7% faţă de perioada similară a anului trecut.

De asemenea, veniturile din exploatare s-au majorat cu 15,4%, la 571 milioane lei, în perioada ianuarie-martie.

Producţia de energie a scăzut cu aproape 2%, la 2.714 GWh, de la 2.766 GWh în primele trei luni ale anului trecut.

Valoarea totală a programului de investiţii al Nuclearelectrica pentru acest an este de 244,86 milioane lei, fără componenta alocată plăţii serviciului datoriei aferent împrumuturilor pe termen lung.

Cele două unităţi de la Cernavodă asigură aproape 20% din producţia totală de electricitate a ţării.

Acţionarul majoritar al companiei este Ministerul Energiei, care are o participaţie de 82,49%.

Compania are o capitalizare de 2,47 miliarde lei.

 

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *