Mesajul Petrom către Guvern: Aţi primit mai mulţi bani la buget după ce aţi scăzut taxele pe carburanţi

În condiţiile iminentei creşteri cu 10% a preţurilor la carburanţi de la 1 septembrie, generate de creşterea accizelor, OMV Petrom, liderul pieţei de distribuţie a carburanţilor a prezentat astăzi cifre care arată că, în prima jumătate a acestui an, când taxele au fost mici, consumul a crescut iar compania a putut, şi din aceste motive, să plătească taxe mai mari la bugetul de stat.

OMV Petrom a plătit cu 225 milioane de lei mai mult la buget, după eliminarea supraaccizei de şapte cenţi pe litru şi scăderea TVA cu un punct procentual de la începutul anului, a declarat, joi, Mariana Gheorghe, CEO OMV Petrom.

‘Ceea ce am arătat azi e că în contextul în care accizele au scăzut cu 180 de milioane de lei în această perioadă, rata la TVA a scăzut cu 1%, rezultatul nostru nostru către buget a fost mai mare cu 225 milioane (de lei – n. r.). Reducerea din plăţile cu accize a fost supracompensată de creşterea taxei pe profit. Am plătit 170 milioane lei mai mult profit la bugetul de stat pentru că am avut rezultate mai bune, cerere mai mare. Am crescut cu TVA, pentru că am făcut mai multe vânzări, iar asta a fost 160 milioane lei’, a spus Gheorghe, într-o conferinţă de presă.

Ea a precizat că statul a beneficiat şi de 170 de milioane de lei din dividende.

‘Am putut să luăm decizia să plătim dividende în acest an, iar statul a beneficiat de 170 milioane lei dividende de la compania noastră. Per total, contribuţia noastră la bugetul de stat fost cu 225 de milioane de lei mai mult’, a subliniat oficialul OMV Petrom.

În prima jumătate a acestui an, consumul de carburanţi a crescut în România. La nivel naţional, vânzările retail de carburanţi au crescut cu 6,2%, iar cele de pe segmentul comercial cu 3,7%, stimulate de creşterea veniturilor şi de preţurile relativ mici ale carburanţilor în această perioadă, la care s-a ajuns şi din cauza scăderii taxelor. În acest context, vânzările de carburanţi ale Petrom în România au crescut cu 6,4% pe zona de retail şi cu 12% pe zona de comercial.

Tot Gheorghe a mai spus că, în primele şase luni, la nivel naţional au fost deschise 40 de noi benzinării.

 

De la 1 septembrie, accizele la carburanţi, acum cele mai mici din UE, vor fi majorate, potrivit unui proiect de modificare al Codului Fiscal, ceea ce va conduce la o majorare de preţ de 45 de bani pe litru.

În motivarea deciziei, Guvernul a apreciat că, după scăderea accizelor, de la începutul anului, preţurile finale nu au scăzut la fel de mult.

“Astfel, deși diminuarea fiscalității a vizat reducerea prețurilor de piață ale carburanților, s-a constatat că reducerea preconizată a fost atenuată de faptul că prețurile fără taxe ale carburanților au înregistrat creșteri, astfel încât în prezent poderea taxelor în prețul carburanților este cea mai redusă din Uniunea Europeană, fiind mult sub nivelul mediu înregistrat la nivelul UE, ”, a sus’inut Guvernul.

În replică, oficialii Petrom au prezentat un grafic cu evoluţia preţurilor la carburanţi în acest an, din care reiese că preţurile au scăzut cu cât a scăzut acciza. Mariana Gheorghe a explicat că marja de acţiune a companiei este destul de limitată, dat find că doar 10-15% din preţ ţine de “cheltuielile cu logistica, distribuţia şi profitul companiei”, restul preţului fiind format din cotaţiile la produsele petroliere şi taxele percepute de stat.

Iată graficul

 

 

 

 

1 Comment

  1. – de acord cu punctul petrom de vedere .
    – jigodiile la putere asteapta insa cresterea celorlalte preturi , compensand si plusand banii petrolistilor .
    – vom plati restul ooi plebea pentru marisile salariale bugetare si toate celelalte cheltuieli .
    – urmeaza alte taxe ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *