După ce au cumpărat Petrom, companie petrolieră integrată, strategia principală a austriecilor de la OMV a fost construită pe zona de explorare şi extracţie a petrolului. Între timp, companiile din jurul nostru, care nu au avut petrol, s-au extins regional şi au dezvoltat şi sectorul de petrochimie, abandonat de Petrom. Iar acum, PKN Orlen şi Mol sunt companii de talie regională, mult mai mari decât Petrom. În premieră în ultimii ani, OMV a anunţat că studiază oportunitatea revenirii companiei româneşti pe această piaţă, unde produsele au o valoare adăugată mult mai mare şi o cerere în creştere. O piaţă pe care PKN Orlen, care extrage „o linguriţă” de petrol, a ajuns deja lider regional.
După o lungă perioadă în care austriecii de la OMV au construit strategia Petrom în special pe baza sectorului de explorare şi producţia a hidrocarburilor, acum pare că a crescut interesul pentru sectorul de rafinare, cu un apendice la care părea că austriecii au renunţat în România, ţară care a avut de altfel o bogată experienţă în domeniu: petrochimia.
Iată de ce, şi ce au făcut alţii în jurul nostru.
Grupul petrolier austriac OMV studiază posibilitatea construirii unei instalaţii petrochimice la rafinăria Petrobrazi din România, deţinută de Petrom, după cum se arată în strategia companiei pentru anul 2025, prezentată recent de board-ul companiei.
„Avem o producţie mică de aromate la Petrobrazi, şi analizăm dacă putem să o creştem”, a declarat Manfred Leitner, membru al boardului OMV responsabil de partea de rafinare şi marketing.
De ce ar reveni acum în strategia OMV pentru Petrom un domeniu de activitate la care a renunţat acum şapte ani, cînd a închis rafinăria Arpechim şi a renunţat la mare parte din activele fostului Combinat Petrochimic Piteşti, care depindea de rafinărie?
Răspunsul scurt ar fi: perntru că acum petrochimia face bani mulţi, iar Pretrom ar trebui să aibă ce a avut, dar nu mai are.
Potrivit strategiei prezentate de OMV, în perioada 2016-2030, în Europa cererea de carburanţi va scădea cu 60 de milioane de tone, dar cererea de produse petrochimice va creşte cu 20 de milioane. Iar Europa înseamnă foarte puţin, comparativ cu restul lumii. După cum puteţi vedea în imaginea de mai jos, grosul va veni din Asia, unde,cele 210 milioane de tone de produse petrochimice în plus reprezintă 90% din creşterea globală a cererii pentru acest produs.
Ca atare, cei de la OMV s-au gândit acum ca trebuie să producă şi o astfel de marfă în România, mai ales că cererea creşte, iar valoarea adăugată este mult mai mare. Tendinţa la nivel de grup exista oricum.
Capacitatea de producţie în sectorul petrochimic deţinută de grupul OMV a crescut, de la 1,8 milioane de tone în 2005, la 2,5 milioane de tone în 2017 şi urmează să crească şi mai mult, la 2,8 milioane de tone, la nivelul anului 2025. Cea mai mare creştere ar urma să vină din produsele petrochimice cu valoare adăugată mare-butadiene şi produse aromatice, în timp ce producţia de etilenă ar urma să rămână la acelaşi nivel.
Pentru a creşte pe partea de produse petrochimice, OMV are în vedere nu doar creşterea capacităţii Petrobrazi în acest scop, ci mai multe proiecte, printre care creşterea capacităţii rafinăriei pe care o deţine în Austria, Schwechat, pe partea de petrochimie, în parteneriat cu Borealis, o companie producătoare de plastic pe care o deţine în asociere cu arabii de la IPIC.
Ce au făcut alţii
Ani de zile strategia OMV a fost, pentru Petrom, de a exploata la maximum potenţialul de petrol şi gaze pe care îl deţine şi de a pune banii in descoperirea de noi resurse, care să poată înlocui producţia din zăcămintele din ce în ce mai depletate-investiţiile de 13 miliarde de euro din ultimii 12 ani au mers în special în zona de explorare şi producţie, puţin pe partea de modernizare a unicei rafinării Petrobrazi – mai ales pentru partea de carburanţi, şi aproape insignifiant pentru partea de retail – în reţeaua de benzinării. România a avut şi încă mai are rezerve de hidrocarburi, deşi extrage petrol de peste 100 de ani, iar aici s-a concentrat interesul.
Companiile petroliere mari din jur nu au avut norocul de a „sta” pe propriul ţiţei, şi au fost nevoie să meargă mai mult pe sectorul de rafinare, downstream şi petrochimie cu ţiţeiul cumpărat de la alţii. Chiar dacă în unii ani, cash-ul generat a fost mai mic decât cel obţinut de Petrom, mai ales când petrolul era la peste 100 de dolari barilul, polonezii de la PKN şi ungurii de la MOL s-au dezvoltat mai mult, inclusiv în afara graniţelor ţărilor de origine, pe aceste segmente.
PKN Orlen este prezentă azi în Polonia, Lituania, Cehia şi Germania. În total, deţine 2.700 de staţii de distribuţie a carburanţilor (este lider de piaţă în Polonia, Cehia şi ţările baltice), are şase rafinării cu o capacitate totală de peste 35 de milioane de tone (de opt ori mai mare decât Petrom) în care fabrică 50 de tipuri de produse rafinate şi petrochimice. Este şi cel mai mare producător de produse petrochimice din Europa Centrală şi de Est. Asta în condiţiile în care producţia sa de ţiţei este aproape infimă (15.700 de barili pe zi, adică mai puţin de a zecea parte din cât extrage Petrom). Compania produce 4,1% din toată cantitatea de polietilenă fabricată în Europa (şi mai construieşte trei unităţi în Cehia), 4,2% din cea de propilenă, şi 6,3 % din cea de PVC.
De ce ar vrea OMV re-naşterea petrochimiei în România? Poate nişte date ale polonezilor sunt relevante. Marja companiei pentru producţia de benzină a fost, în ultimul trimestru din 2017, de 139 de dolari pe tonă, iar la motorină de 91 de dolari pe tonă. Însă, la etilenă a fost de 642 de euro, la propilenă de 477 de euro, iar la benzen de 346 de euro.
Şi, chiar dacă PKN nu are practic petrol, din prelucrarea în rafinării şi instalaţiile petrochimice a petrolului cumpărat de la alţii, a obţinut anul trecut un profit net de 7,1 miliarde de zloţi, adică peste 1,6 miliarde de euro. Adică mult peste dublul a ceea ce a raportat Petrom.
Grupul ungar Mol, de origine şi el dintr-o ţară cu puţine resurse, a mizat pe partea de downstream şi petrochimie pentru a aduce valoare adăugată business-ului. Mol operează patru rafinării, cu o capacitate totală de aproape 21 de milioane de tone (de aproape cinci ori mai mare decât Petrom), şi două unităţi petrochimice, cu 2,2 milioane de tone pe an capacitate. Compania este prezentă în zece ţări, cu o reţea de 2.000 de staţii de distribuţie.
Scopul declarat al companiei este să se extindă pe partea de petrochimie, pentru a deveni lider zonal. Mol a anunţat că intenţionează să investească 4,5 miliarde de dolari până în anul 2030 în business-ul din petrochimie. Recent, Comisia Europeană chiar a fost de acord ca Ungaria să acorde un ajutor de stat de 130 de milioane de euro pentru ca Mol să construiască o nouă unitate petrochimică în Ungaria, o fabrică de polioli, o investiţie de peste 900 de milioane de auro care ar aduce anual 60 de miliarde de zloţi (peste 190 de milioane de euro) la PIB-ul Ungariei.
Şi, la nivel de grup, Mol a terminat anul 2017 cu un profit net de 1,11 miliarde de dolari în 2017, deci mult mai mare decît cele 2,5 miliarde de lei ale Petrom în 2017. Iar compania a început să crească şi pe partea de upstream, ajungând la mai mult de jumătate din producţia Petrom: 104.000 de barili echivalent petrol pe zi
România a avut capacitate petrochimce, dar nu mai are
Trei dintre cele mai mari rafinării din România construite în perioada comunistă au avut lângă ele unităţi petrochimice, două de mari dimensiuni. Este vorba despre Arpechim Piteşti, Rafo Oneşti şi, într-o mai mică măsură, Petromidia (singura care mai funcţionează acum, după ce a fost repornită), create în urma dorinţei conducerii comuniste a ţării de a exploata la maximum petrolul, pe tot lanţul, de la carburanţi auto până la polimeri şi bitum.
Rafinăria Arpechim a fost însă închisă acum şapte ani, iar o parte din activele fostului Combinat Petrochimc au fost vândute Oltchim, combinatul chimic din Râmnicu Vâlcea (care depindea de etilena produsă la Arpechim) ajuns şi el ulterior în colaps şi în cazul căruia se încearcă acum o vânzare pe bucăţi a activelor.
Rafo Onşti a intrat şi ea în faliment, după o privatizare eşuată, şi, odată cu el, şi o parte din fosta platformă petrochimică de la Borzeşti, spartă în mai multe societăţi. După „moartea” rafinăriei şi a Carom, unde se producea cauciuc sintetic, singura unitate care mai produce a rămas uzina chimcă Chimcomplex, deţinută de omul de afaceri roman Ştefan Vuza. De altfel, Chimcomplex a depus o ofertă pentru a cumpăra activele Oltchim, în ceea ce s-ar dori să devină Compania Română de Chimie
