Înfiinţarea complexului-mamut Oltenia a intrat în linie dreaptă

 

Adunările Generale ale Acţionarilor celor patru mari societăţi energetice din Oltenia au decis înfiinţarea Complexului Energetic Oltenia.

 

AGA de la cele trei complexuri energetice şi la SNLO a avut lor pe 5 decembrie, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei. „Reprezentantii ministerului, majoritari in adunarile generale ale actionarilor la cele patru societati, au avut mandat sa voteze pentru declansarea procedurii juridice de infiintare a Complexului Energetic Oltenia SA prin fuziunea prin contopire a SC Complexul Energetic Craiova SA, SC Complexul Energetic Turceni SA, SC Complexul Energetic Rovinari SA şi Societatea Naţională a Lignitului Oltenia SA . Proiectul de fuziune aflat pe ordinea de zi a fost aprobat si de catre reprezentantii actionarilor minoritari Fondul Proprietatea, Termoelectrica SA si ICM SA” se arată în comunicatul Ministerului Economiei.

 

După eşecul înfiinţări celor două mari companii energetice care să grupeze toţi producătorii de energie electrică (Electra şi Hidroenergetica), Guvernul a anunţat că va fi restructurată zona de producere a energiei termo şi a mineritului, prin înfiinţarea a două mari complexuri, Oltenia şi Hunedoara. Primul va cuprinde cele trei mari termocentrale din Oltenia (Rovinari, Turceni şi Işalniţa) şi minele de lignit ale SNLO, iar al doilea din termocentralele Paroşeni şi Mintia şi de minele considerate viabile ale CNH.

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *