Hidroelectrica încheie un acord cu austriecii de la Verbund: digitalizare şi finalizarea unor hidrocentrale neterminate

Hidroelectrica supune aprobării acţionarilor un acord de colaborare cu firma austriacă Verbund, potrivit unei informări a companiei.

“Aprobarea încheierii Memorandumului şi Acordului de Confidenţialitate între SPEEH Hidroelectrica SA şi VERBUND Hydro Power GmbH” apare pe ordinea de zi a viitoarei şedinţe a Adunării Generale a Acţionarilor Hidroelectrica, din luna octombrie

“Este vorba despre o colaborare pentru activitatea de dispecerizare şi digitalizare, dar şi pentru investiţii neterminate ale Hidroelectrica, pe care cele două companii să le termine în parteneriat. Verbund are experienţă în digitalizare şi, pe de altă parte, are şi un parc eolian în România, şi ar putea combina capacităţile de producţie”, potrivit unor surse din piaţa de energie.

Am solicitat un punct de vedere companiei Hidroelectrica, pe această temă, şi vom publica detaliile imediat ce vor fi disponibile.

Verbund este cel mai mare producător de energie electrică din Austria, companie publică, dar la care statul deţine 51% din acţiuni. Compania operează hidrocentrale cu o putere instalată de 7.700 MW. În România, Verbund a construit şi operează un parc eolian de 226 MW, situat în Dobrogea.

Hidroelectrica a anunţat, pentru primele şase luni ale acestui an, un profit net de 962 de milioane de lei, cel mai mare din istoria companiei. Marja EBITDA a ajuns la 73% din venituri.

Profitul net aferent primelor şase luni ale acestui an este cu 34% mai mare decât cel aferent primelor şase luni din 2017, potrivit datelor prezentate de companie. Cifra de afaceri a crescut şi ea, cu 17%, până la 1,99 miliarde de lei, în primul semestru al anului.

Hidroelectrica a raportat o producţie în creştere cu 20%, faţă de intervalul similar din 2017, până la 9,17 TW. De asemenea, din punct de vedere al puterii instalate, compania a înregistrat 6.444 MW, în S1 din 2018.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *