Havrileţ revine: Spune că Engie şi E.On au cerut OUG 114

Niculae Havrileţ, consilier al ministrului Energiei şi-a nuanţat afirmaţia referitoare la vinovaţii apariţiei OUG 114. El spune că furnizorii de gaze sunt marii câştigători ai OUG 114, în cazul apariţiei pieţei reglementate.

„Ordonanţa a fost solicitată de cei care câştigă din ea. Aşa cum avem un mix al energiei, aşa avem şi un mix al intereselor. Dacă vrem să vedem cine este câştigător, nu o să-l vedem aici (la dezbatere – n.r.), aici au venit cei care pierd din ordonanţă, cei care câştigă nu sunt aici. Câştigă cei care au piaţa reglementată asigurată şi venitul asigurat. Ei sunt marii câştigători şi pentru că îşi păstrează piaţa îngheţată”, a spus Havrileţ, la o dezbatere, citat de Agerpres.

El s-a referit la Furnizorii de Ultimă Instanţă.

La dezbatere au fost prezenţi reprezentanţi ai Centrului Român al Energiei, ai producătorilor de energie regenerabilă, ai Complexului Energetic Oltenia, ai Bursei Române de Mărfuri, Elcen, Electrica şi Romgaz.

Contactat ulterior pentru a ne spune care furnizor a cerut OUG 114,  Havrileţ a spus că de fapt s-a referit la furnizorii de gaze. “M-am referit la furnizorii de gaz. Ei îşi recuperează nişte costuri în cazul în care se re-introduce piaţa reglementată. Ei pot solicita recuperarea unor costuri de capital pe care le-au avut la privatizare. Au fost şi vocali când au cerut măsuri de recuperare a costurilor”, a explicat Havrileţ.

Cei doi furnizori de gaze vizaţi sunt E.On şi Engie, grupuri care deţin şi cele două distribuţii.

Amintim că, ieri, preşedintele Senatului şi al ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, după întâlnirea cu reprezentanţiii industriei energetice, că plafonarea preţului gazelor la 68 de lei/MWh stipulată de OUG 114, a fost necesară pentru că unii distribuitori doreau o majorare a preţurilor cu 17% de la 1 ianuarie.

„Aveţi ca obiectiv a face profit, iar noi, la nivelul Legislativului şi al Executivului, avem o responsabilitate faţă de cetăţeni şi nu vrem ca efectele adverse ale liberalizării pieţelor să fie resimţite prea puternic de către cei care sunt cu venituri reduse. Ordonanţa 114 a fost gândită să prevină majorări dramatice de preţuri la gaze pentru consumatorii casnici, aşa cum am fost preveniţi de unele dintre companiile distribuitoare de gaze naturale, care doreau o majorare a preţurilor de la 1 ianuarie de 17% şi atunci sigur că ne-am pus problema cum putem să prevenim acest lucru, chiar în mijlocul iernii. Şi o majorare atât de ridicată! Şi una dintre deciziile incluse în ordonanţa 114 a fost de a limita preţul pentru consumatorii casnici la 68 lei la nivelul producătorului”, a spus Tăriceanu, citat de Agerpres.

1 Comment

  1. Sunt curios daca dl Havrilet,in calitate de consilier al ministrului, a scris pe hartie toate aceste inconveniente ale oug.114/2018 si le-a inaintat dlui ministru al energiei atunci cand acesta a vizat nota de fundamentare si proietul de oug ,al oug .114/2018.Vorba aia-dupa razboi ,multi fosti presedinti ANRE se arata.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *