Castoro Dieci Lowering The Pipeline 01

Gazprom a demarat pe tăcute construcţia celei de a doua linii a gazoductului Turkish Stream

Grupul rus Gazprom a început, neoficial, să lucreze la amplasarea celei de a doua linii a gazoductului Turkish Stream pe fundul Mării Negre, informează un articol publicat miercuri în cotidianul rus Vedomosti şi citat de Agerpres.

Potrivit unei surse din conducerea companiei contractoare responsabilă pentru acest proiect, au fost amplasate deja ţevi cu o lungime de aproximativ 20-25 de kilometri pentru cea de a doua linie a gazoductului Turkish Stream. Activităţile de construcţie sunt derulate de nava Audacia care aparţine companiei elveţiene Allseas, care a câştigat licitaţia Gazprom pentru amplasarea de conduce submarine.

Oficial, Gazprom a anunţat în luna mai a acestui an că a început lucrările la prima linie a gazoductului Turkish Stream pe coasta rusească a Mării Negre şi intenţionează să finalizeze lucrările până la finele lui 2019.

Un reprezentant de la Allseas a declarat pentru Vedomosti că au fost finalizaţi deja 100 de kilometri din prima linie a gazoductului Turkish Stream, fără a oferi informaţii despre cea de a doua linie. La rândul său, un purtător de la Gazprom a declarat că nava Audacia efectuează „lucrări tehnice” pentru Gazprom fără a oferi alte detalii. „Compania se concentrează pe construcţia primei linii” a informat biroul de presă al Gazprom.

În schimb, Tatiana Mitrova, directoarea centrului de energie de la Moscow School of Management, este de părere că decizia Gazprom de a urgenta lucrările la gazoductul Turkish Stream are de a face cu probabilitatea ca autorităţile americane să adopte noi sancţiuni care să vizeze Rusia, în special conductele pentru exportul de gaze naturale. Gazprom a decis să profite de timpul disponibil pentru a construi cât mai mult posibil din viitorul gazoduct Turkish Stream, în condiţiile în care Rusia nu dispune de tehnologiile necesare pentru amplasarea de conducte în ape adânci.

Cu o lungime de 900 de kilometri, gazoductul Turkish Stream va lega Anapa de regiunea Thracia de pe coasta turcească a Mării Negre. Una din cele două linii ale gazoductului este destinată aprovizionării pieţei din Turcia cu gaze naturale ruseşti iar cea de-a doua ar urma să transporte gaze naturale către ţările din sudul şi sud-estul Europei. Fiecare din cele două lunii ale gazoductului Turkish Stream ar urma să aibă o capacitate de 15,75 miliarde metri cubi pe an.

Oficialii Gazprom estimează că investiţiile necesare pentru construirea celor două linii ale gazoductului Turkish Stream se vor ridica la şase miliarde de dolari.


There are no comments

Add yours