Gazoductul TANAP, care aduce gaz caspic în Europa, va fi lansat în luna iulie. România susţine oficial proiectul

Conducta de gaze Trans-Anatolian Natural Gas Pipeline (TANAP) va fi lansată în vara acestui an, a declarat joi ministrul turc al Energiei şi Resurselor Naturale, Berat Albayrak, la reuniunea consiliului consultativ al Coridorului sudic de gaze care a avut loc joi la Baku, transmite Interfax, ciată de Agerpres. Oficialii români au fost prezenţi la reuniune şi au anunţat susţinerea României pentru acest proiect.

‘Ministrul turc al Energiei a declarat la reuniunea de astăzi de la Baku că ceremonia oficială de inaugurare a TANAP va avea loc în luna iulie a acestui an’, a declarat un participat la reuniune pentru Interfax.
Potrivit lui Berat Albayrak, Turcia este cea mai raţională alternativă pentru transportul de resurse naturale în Marea Mediterană spre Europa şi pieţele mondiale.

Cu o lungime de 1.850 de kilometri, conducta Trans-Anatolian Natural Gas Pipeline (TANAP) va face legătura între frontiera Turciei cu Grecia şi graniţa dintre Turcia şi Georgia. Capacitatea iniţială a conductei TANAP ar urma să fie de 16 miliarde metri cubi pe an şi să crească până la 23 miliarde metri cubi în 2023 şi 31 miliarde metri cubi în 2026.
Societatea care se ocupă de proiectul TANAP este deţinută în proporţie de 58% de compania energetică naţională din Azerbaidjan, Socar, şi 30% de compania energetică turcă Botas.

Citeşte şi:

România, din nou pe harta gazoductelor. 16 miliarde de metri cubi de gaz caspic ar putea ajunge în fiecare an la Constanţa

Trans-Anatolian Natural Gas Pipeline (TANAP) este o parte importantă a unui proiect mai mare, în valoare de 40 de miliarde de dolari, destinat extinderii surselor de aprovizionare cu gaze naturale a Europei. Începând din 2020, aşa-numitul coridor sudic al gazelor ar urma să aducă anual în Europa aproximativ 16 miliarde metri cubi de gaze naturale de la zăcământul Shah Deniz 2 din Azerbaidjan, via gazoducutul TANAP şi conducta Trans-Adriatic Pipeline (TAP), care va ajunge până în Italia.

Potrivit Comisiei Europene, care doreşte să reducă dependenţa energetică a UE de gazul natural rusesc, acest proiect ar putea acoperi 20% din necesităţile de gaze naturale ale Uniunii Europene.

România susţine oficial proiectul

O delegaţie a României, condusă de Robert Tudorache, secretar de stat în Ministerul Energiei, a fost prezentă la eveniment, potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei. România susţine proiectul, în speranţa ca o parte din gaze ar putea ajunge şi în viitoarea conductă BRUA.

“Este prima participare a României la acest eveniment care se desfășoară anual la Baku și care marchează la această ediție progresul semnificativ pe care proiectul l-a înregistrat, în special inaugurarea segmentului TANAP de pe teritoriul Turciei, așteptată în cursul acestui an.

În intervenția sa, domnul Secretar de stat Iulian Robert Tudorache a transmis membrilor Consiliului Consultativ al Coridorului Sudic sprijinul constant al țării noastre pentru implementarea acestui proiect și pentru planurile sale de extindere”, se arată în comunicat.

“România a propus includerea în planurile viitoare de extindere a Coridorului Sudic a infrastructurii oferite de proiectul BRUA, alături de interconectorul dintre România și Bulgaria, pentru transportul gazelor naturale din Coridorul Sudic, pe teriotoriul României, către Europa Centrală.
Acest lucru a consolidat și mai mult principiul diversificării resurselor și a rutelor de aprovizionare cu gaze naturale, precum și rolul important al Coridorului Sudic în creșterea securității energetice în Europa.

La finalul reuniunii, România a semnat, alături de ceilalți membri, textul Declarației ministeriale, în care, între altele, este recunoscut sprijinul României pentru implementarea Coridorului Sudic de gaze și contribuția sa la conectarea acestui proiect cu Europa Centrală”, mai arată Ministerul Energiei.

Sursă foto: www.offshoreenergytoday.com

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *