soba_lemne_18667300

Gaze să se încălzească toţi românii? Cine plăteşte ţeava până la poartă, când lemnul e încă mai ieftin, iar racordarea e tot scumpă

Mare parte din zona rurală a României arde încă lemne ca să se încălzească, iar soluţia pe care şi-o doreşte toată lumea, accea de a înlocui lemnul cu gazele, inclusiv din perspectiva creşterii producţiei generată de viitoarele gaze din Marea Neagră, se loveşte de câteva obstacole, pe lângă primul, cel al absenţei reţelelor: costul încă mai redus al încălzirii pe lemne şi costurile cu racordarea caselor din mediul rural, chiar şi după potenţiala extindere a reţelei de distribuţie. Care iaraşi, încă nu se ştie cine trebuie să o plătească.

Costurile încălzirii unei case cu lemne sunt mai mici cu circa 10% faţă de costurile încălzirii cu gaze naturale, în condiţiile actuale, în toate zonele non-urbane din România, se arată într-un studiu realizat de Centrul pentru Studiul Democrației în parteneriat cu Federația Patronală Petrol și Gaze, denumit „oportunitatea gazelor naturale în sectorul rezidenţial din România”.

Astfel, pentru o casă din cărămidă, cu o suprafaţă locuibilă de 48 mp şi o suprafaţă utilă încălzită de 74,6 mp se vor plăti, pentru a asigura o temperatură medie de 20 de grade, 6.795 de lei pe an pentru încălzirea cu lemne sau 7.810 lei pe an pentru încălzirea cu gaze. Acesta este doar costul combustibilului, şi este valabil pentru zona cu cele mai bânde temperaturi din ţară, autorii studiului indicând pentru acest caz zona Constanţa.

La polul opus, în cea mai friguroasă zonă din ţară, asimilată depresiunilor din Transilvania (Sf. Gheorghe), costul încălzirii cu lemne a aceleiaşi case este de 10.222 de lei pe an, în timp ce pentru gaze calculele arată un necesar de 11.748 de lei pe an.

În toate regimurile de temperatură, situaţia este identică: încălzirea pe lemne este încă ceva mai ieftină decât cea pe gaze, chiar dacă preţul lemnului a crescut de patru ori în ultimii trei ani.

Diferenţa ar părea mică dacă cineva care ar trăi la ţară ar alege să folosească gaze în loc de lemne, evident dacă ar avea această posibilitate. Asta şi pentru că, pentru cei mai săraci români, care primesc ajutoare sociale, ajutorul pentru lemne poate ajunge la maximum 54 de lei pe lună, în timp ce pentru cei care folosesc gazele naturale, sprijinul de la stat este de până la 260 de lei pe lună, potrivit autorilor studiului.

Însă, pentru a avea această opţiune, gazul trebuie să şi ajungă acolo. În mediul rural, 82% dintre locuinţe folosesc combustibili solizi pentru încălzire. 78% din comunele din România, care acoperă 71% din populaţia României, nu sunt racordate încă la gaz.

Se pune însă întrebarea: dar dacă fiecare casă din România ar avea gaz la poartă, fără ca proprietarul să fi plătit ceva pentru asta, ar renunţa să ardă lemne şi s-ar racorda la gaze? Dincolo de faptul că gazul este încă mai scump, omul ar trebui să plătească totuşi propria racordare (care costă în medie 4.000 de lei pentru o casă) plus echipamentele din casă: centrală termică, radiatoare, tevi, etc.

Mai ales că practica ne arată că ar trebui să fim circumspecţi. Cităm din studiu: „66% din populaţie (aproximativ 14,7 milioane de locuitori) are acces la gaz, dar conform EPG, doar 44,2% sunt branşaţi la gaz, ceea ce poate să sublinieze din nou o problemă de costuri prea mari de branşare pentru o parte a populaţiei”.
Şi tot acest studiu mai arată ceva: chiar şi acolo unde este gaz, şi unii consumatori s-au racordat, nu au renunţat în totalitate la lemne: peste 10% dintre locuinţele cu încălzire pe gaz (adică 250.000 de locuinţe) combină soluţiile pe gaz cu cele pe lemne.

Aşadar, extinderea generalizată a reţelelor de gaze în România pe banii companiilor de distribuţie ar putea fi problematică: se justifică avantajul economic pe care l-ar avea distribuitorii din utilizarea ulterioară a infrastructurii de către noii clienţi (se vor branşa suficienţi oameni şi vor consuma suficient pentru ca extinderea reţelei să fie rentabilă) şi, pe de cealaltă parte, dacă nu, merită ca aceste costuri de extindere a distribuţiei de gaze să fie plătite de toţi consumatorii, prin socializarea lor în tarifele de distribuţie?

Citeşte şi:

Ce urmează pentru gazele din Marea Neagră? Toate firmele care au vrut să transporte gaz pe viitoarea conductă de la Tuzla au renunţat

Părerile sunt împărţite, dar una dintre opiniile tot mai des auzite este aceea ca primăriile, cele care, mai nou, se ocupă de concesionarea serviciilor de distribuţie a gazelor ar trebui să primească bani fie de la bugetul de stat, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, fie din bani europeni, pentru a finanţa extinderea reţelelor de distribuţie.

Autorii studiului au propus câteva soluţii, iar cea care ar merita cea mai mare atenţie este „conectarea la reţea a UAT (Unităţi Administrativ-Teritoriale) care au cel puţin un UAT vecin deja conectat la reţeaua de distribuţie, cu prioritate pentru cele aflate la distanţe mici”. „De exemplu, dacă ar fi conectate la reţea toate UAT aflate la mai puţin de 10 kilometri de un alt UAT cu gaz şi luând în calcul consumurile medii pe cap de locuitor, consumul de gaz estimat ar creşte cu 700.000 de metri cubi”.
783 de UAT sunt la mai puţin de 10 km de reţea, în acest moment.

România consumă circa 11 miliarde de metri cubi de gaze pe an, iar circa 10 şi-i asigură din producţia proprie. Producţia din Marea Neagră, dacpă va fi demarată, va adăuga circa 6 miliarde de metri cubi, deci România va înregistra un excedent de gaze în raport cu propriul consum.


There are no comments

Add yours