Firea pompează 300 de milioane de lei în în noua firmă a Primăriei, Compania Municipală Energetica, care nu are niciun activ. Unde se duc banii

Primăria Capitalei va face o majorare de capital, cu aport în numerar, de 300 de milioane de lei, la una dintre cele peste 20 de societăţi nou-înfiinţate de primarul general Gabriel Firea, şi anume Compania Municipală Energetica SA. 

Măsura este pe lista deciziilor care se vor lua în următoarea şedinţă a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, care va avea loc pe 28 septembrie.

Cum ideea de a pompa, în prag de iarnă, peste 65 de milioane de euro într-o societate care acum nu are niciun activ, în condiţiile în care RADET şi furnizorul său de energie termică, Elcen, sunt în insolvenţă, iar explicaţiile care fundamentează decizia sunt destul de lapidare – „a susţine activitatea societăţii în vederea îndeplinirii obiectului de activitate prin asigurarea necesarului de fonduri pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii societăţii”, am cerut lămuriri lui Sorin Chiriţă, city managerul Bucureştiului.

Oficialul spune că banii vor merge în investiţii, pe care RADET, care este în insolvenţă, nu le putea face, în sistemul de alimentare cu energie termică a Bucureştiului.

„Compania intenţionează să preia centrala termică de la Casa Presei de la RADET, care acum este o piatră de moară pentru RDET, să o modernizeze şi să o transforme într-o centrală în cogenerare (producţie simultană de energie electrică şi termică-n.red.)”, ne-a declarat Chiriţă, care a mai spus că există deja un studiu de fezabilitate în acest sens.

Tot din aceşti bani, city managerul spune că se vor demnara procedurile pentru construirea unei centrale de cogenerare de înaltă eficienţă, de dimensiuni medii, în nordul oraşului.

Citeşte şi:

Debranşarea de la RADET devine imposibilă. Se schimbă legea energiei termice

„Compania va echilibra sistemul (de producere şi furnizare a energiei electrice-n.red(), prin achiziţionarea de noi centrale, va moderniza centrala de la Casa Presei, şi va face un laborator metrologic. O nouă centrală, în sistem de cogenerare eficientă, va fi amplasată în zona Aviaţiei sau Colentina, pentru a rezolva problema alimentării cu energie termică iarna (zonele sunt la marginea sistemului de termoficare, iar unitatăţile de producţie, CET-urile Elcen existente, ar fi prea departe-n.red.), şi va fi contectată şi la reţeaua electrică. Scopul Companiei Municipale Energetica este să devină producător şi furnizor de energie electrică şi termică”, a spus Chiriţă.

Ideea de a arunca bani în ceva ce deocamdată există doar pe hârtie în condiţiile în care sistemul de termoficare gestionat de RADET este în suferinţă nu este însă agreată de toată lumea, iar unii spoecialişti cred că banii ar fi putut fi direcţionaţi altfel. „Compania nu are niciun activ. Acei bani puteau merge, de exemplu, la cele cel puţin 17 centrale de cvartal neautorizate de ISCIR care au risc de explozie. Ei îşi propun să vândă 21.000 de gigacalorii de la Piaţa Presei, ceea înseamnă aproape nimic. Consumul anul al Bucureştiului este de 3,2 milioane de gigacalorii” ne-a declarat Gabriel Dumitraşcu, fost director al RADET.

Citeşte şi:

Constructorii de locuinţe care pun centrale pe gaz trebuie să dovedească primăriei că sunt mai eficiente decât termoficarea. Altfel nu primesc autorizaţie de construire

În luna decembrie a anului trecut, mai erau circa 1,24 milioane de apartamente racordate la sistemele centralizate de distribuţie a energiei termice, în toată ţara. Dintre acestea, aproape jumătate (562.000), erau doar în Bucureşti. Atât producătorul de energie termică Elcen, care deţine patru CET-uri mari ţi Bucureşti (Vest, Sud, Progresu şi Grozăveşti), cât şi societatea de distribuţie Radet, care adminsitrează o reţea principală de 1.000 km de conducte şi tot atâtea puncte termice, alături de 46 de centrale termice de cvartal, sunt în insolvenţă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *