EŞEC. Americanii de la Carlyle nu au mai găsit alte gaze în Marea Neagră. Decizia de a scoate ce au găsit deja depinde de reexaminarea legii offshore

Black Sea Oil and Gas, companie deţinută de fondul american de investiţii Carlyle, anunţă eşecul explorărilor suplimentare din Marea Neagră şi anunţă că, pentru exploatarea comercială a rezervelor deja dovedite din blocul Midia, va lua decizia finală de investiţie la finalul acestui an, dacă legea offshore, retrimisă Parlamentului, va fi amendată favorabil.

BSOG anunţă că a finalizat fără success o campanie de foraj a două sonde, săpate de platfoma mobilă GSP Saturn la mică adâncime în Marea Neagră. O sondă nu a găsit nimic, iar cealaltă a găsit prea puţin ca să fie viabil comercial.

“Pentru prima sondă a programului de foraj, Iulia-1, situată la o adâncime a apei 73 m și la 115 km de țărm, forajul a demarat la 8 mai 2018 iar sonda a fost forată până la adâncimea de 2110 m (formațiunea Ponțian). Cea de-a doua sondă, Paula-1, situată la o adâncime a apei de 88 de metri și la 147 km de țărm, a fost forată începând cu data de 17 iunie 2018 până la adâncimea de 1036 m (formațiunea Dacian). Sonda Iulia-1 nu a evidențiat niciun rezervor de gaze în Ponțianul Superior, iar grosimea efectiv  productivă a stratului şi volumele de gaze identificate prin sonda Paula-1 nu s-au dovedit viabile economic pentru a justifica probarea acestora. Rezultatele sondei Paula-1 confirmă potențialul structurii de tip Dacian identificată deja prin descoperirile Ana și Doina”, se arată în comunicat.

“Această campanie de foraj demonstrează riscurile inerente încercării de a găsi resurse de gaze în largul Mării Negre, unde șansa de succes nu este mai mare de 25%. Dacă această campanie de foraj ar fi fost încununată de succes, ea nu numai că ar fi furnizat României resurse suplimentare de gaze naturale, sporind astfel siguranța aprovizionării, dar ar fi putut utiliza infrastructura propusă a fi construită pentru Proiectul de Dezvoltare Gaze Naturale Midia („Proiectul MGD”). Deși campania nu a adus descoperirile de gaze așteptate, din punct de vedere operațional și al sănătății și securității în muncă, sondele au fost finalizate cu succes” a declarat Mark Beacom, CEO BSOG.

Această campanie de foraj este suplimentară faţă de cea care a condus la descoperirile din perimetrul Midia, pentru care BSOG anunţă că va lua decizia finală de investiţie până la finalul anului, dar aceasta va depinde de cum va fi amendată legea offshore, retrimisă de Klaus Iohannis în Parlament.

“În ceea ce privește Proiectul MGD (Proiectul de Dezvoltare Gaze Naturale Midia-n.red.), am lucrat timp de doi ani împreună cu partenerii noștri de concesiune pentru obținerea deciziei finale de a investi în acest proiect. România are nevoie ca descoperirile de hidrocarburi făcute în Marea Neagră să fie puse în producție pentru ca țara să poată beneficia de avantaje semnificative, cum ar fi ocuparea forței de muncă pe termen lung, taxe și redevențe plătite statului și asigurarea securității energetice a țării. Acestea vor contribui, de asemenea, la atragerea altor investiții conexe industriei de petrol şi gaze, inclusiv producția de energie electrică pe bază de gaze naturale și industria petrochimică. Legea Offshore care a fost trimisă în Parlament pentru reexaminare în data de 2 august 2018, trebuie să rezolve în timp util reglementarea corespunzătoare a procedurilor de autorizare a proiectelor, a structurării şi funcționarii pieței gazelor naturale și a regimului fiscal stabil aplicabil, pentru ca respectivele proiecte să se materializeze. Presupunând că toate aceste probleme vor fi soluționate în timp util, BSOG intenționează să ia decizia finală de investiție în trim. IV 2018”, se arată în comunicat.

În zona continentală a Mării Negre se derulează două proiecte de anvergură. Primul, în zona de apă adâncă, derulat de Exxon şi OMV Petrom-Neptun Deep, unde s-au descoperit reserve potenţiale de gaze de până la 84 de miliarde de metri cubi, iar al doilea, derulat de fondul de investiţii american Carlyle, prin Black Sea Oil and Gas (BSOG), în zona de apă mică, are un potenţial cuprins între 10 şi 20 de miliarde de metri cubi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *