Enel vinde participaţia majoritară la două parcuri eoliene din SUA, pentru 233 milioane de dolari

Compania italiană de utilităţi Enel a încheiat un parteneriat cu fondul de investiţii Gulf Pacific Power pentru vânzarea a 80% din acţiunile parcului eolian de 200 de MW Caney River şi ale parcului eolian de 150 MW Rocky Ridge din Statele Unite ale Americii, pentru suma de 233 milioane de dolari, potrivit unui comunicat al companiei. 

Încheierea tranzacţiei este programată pentru finalul anului 2017.

„Enel va continua să gestioneze, să opereze şi să ofere servicii de mentenanţă pentru ambele parcuri eoliene, deconsolidând datoria de aproximativ 140 milioane de dolari şi promovând modelul Grupului pentru sectorul de regenerabile bazat pe principiul – Construieşte, Vinde şi Operează”, precizează reprezentanţii companiei.

‘Această strategie ne permite să fim mai agili din punct de vedere financiar, pe măsură ce investim în mai multe proiecte de energie regenerabilă pe cele cinci continente’, a declarat Antonio Cammisecra, directorul Diviziei Globale de Energie Regenerabilă Enel Green Power, citat în comunicat.

Gulf Pacific Power este un fond de investiţii care a fost format pentru a face investiţii de capital în întreprinderile energetice nord-americane şi este susţinut de angajamentele Sistemului Public de Pensii al Angajaţilor din California (‘CalPERS’) şi de corporaţia Herbert Management.

Enel Green Power, divizia de energie regenerabilă a Grupului Enel, este dedicată dezvoltării şi operării surselor regenerabile de energie din întreaga lume, cu prezenţă în Europa, America, Asia, Africa şi Oceania. Enel Green Power este lider mondial în sectorul energiei verzi, cu o capacitate gestionată de 39 GW, printr-un mix de surse care include energia eoliană, solară, geotermală, biomasă şi hidroenergie şi este un promotor al integrării tehnologiilor inovatoare în cadrul centralelor de energie regenerabilă.

În România, Enel Green Power deţine parcuri eoliene cu o capacitate instalată de 498 de MW şi patru centrale fotovoltaice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *