Electrica şi-a triplat profitul în primele trei luni din 2018: 315 milioane lei

Grupul Electrica a obţinut în primele nouă luni ale anului în curs un profit net consolidat de 315 milioane lei, ceea ce reprezintă o creştere cu 220 milioane lei faţă de perioada similară din 2017, şi o realizare de 124% din profitul net consolidat bugetat pentru anul 2018, în principal pe fondul rezultatelor înregistrate pe segmentul de furnizare, potrivit unui comunicat al companiei, citat de Agerpres.

„Rezultatele financiare înregistrate de Grupul Electrica în primele nouă luni ale acestui an sunt cu adevărat remarcabile: o creştere a profitului net cu 230% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi a EBITDA cu 73%. În aceste nouă luni nu doar că ne-am atins, dar am şi depăşit deja, cu 24 de procente, rezultatele bugetate pentru tot acest an 2018. Pe segmentul de furnizare, s-a reuşit identificarea unui echilibru între profitabilitate şi cotă de piaţă. Anul acesta s-a putut remarca o oarecare stabilizare a preţurilor de achiziţie a energiei, după ce anul trecut am resimţit din plin dezechilibrele majore din piaţa de energie, însă în ultima perioadă remarcăm o nouă tendinţă de creştere semnificativă. În continuare sunt elemente care indică necesitatea îmbunătăţirii legislaţiei şi a corectării unor comportamente din piaţă. Pe zona de distribuţie, anul acesta continuăm programul foarte ambiţios de investiţii în reţele, dar şi eforturile de optimizare şi eficientizare a activităţii, prioritatea noastră fiind îmbunătăţirea serviciilor de care beneficiază cei 3,7 milioane de clienţi, precum şi asigurarea unor rezultate financiare sustenabile pentru acţionarii noştri”, a declarat directorul general al Electrica, Corina Popescu.

Potrivit unui comunicat al companiei, veniturile operaţionale totale ale Grupului Electrica în perioada analizată s-au ridicat la valoarea de 4,126 miliarde de lei, înregistrând doar o uşoară scădere, cu 1%, respectiv 43 de milioane de lei faţă de primele trei trimestre ale anului precedent.

Cheltuielile consolidate pentru achiziţia energiei electrice au scăzut cu 16%, la 1,856 miliarde de lei, în principal pe fondul unei volatilităţi mai reduse a preţurilor energiei electrice în primele nouă luni din 2018, faţă de perioada similară a anului precedent şi a crizei de pe piaţa energiei electrice din T1 2017, manifestată prin preţuri record şi fluctuaţii semnificative de preţ.

Marja din energie s-a îmbunătăţit semnificativ, pe fondul unor evoluţii de piaţă mai favorabile în perioada analizată, a îmbunătăţirii strategiilor de achiziţie şi vânzare a energiei electrice şi revizuirii politicilor de risc, cu scopul de a asigura echilibrul adecvat între profitabilitate şi cotă de piaţă.

„Pierderile înregistrate anul trecut pe piaţa reglementată au fost parţial compensate în anul curent, contribuind la creşterea marjei pentru segmentul reglementat”, precizează compania.

Pe fondul acestor evoluţii, EBITDA a crescut cu 297 milioane lei sau 73% an/an, iar profitul operaţional (EBIT) al Grupului a urcat cu 268 milioane lei sau 232% an/an. De asemenea, au fost continuate măsurile de optimizare a activităţilor Grupului, începute în anul 2017, orientate către eficienţă operaţională şi rezultate.

În primele trei trimestre din 2018, Grupul Electrica a distribuit aproximativ 13,2 TWh energie electrică, în scădere cu 1,1% faţă de perioada similară din 2017, către un număr de aproximativ 3,7 milioane de utilizatori.

Valoarea investiţiilor puse în funcţiune a fost cu peste 6% mai mare, acestea fiind sprijinite prin reproiectarea proceselor de investiţii şi prin reorganizarea activităţilor de mentenanţă, cu alocarea unor resurse mai mari de personal propriu pentru activitatea de investiţii.

Atât pe segmentul de distribuţie, cât şi pe aria de furnizare, au continuat procesele de optimizare a activităţilor.

„Strategia Electrica este de a oferi stabilitate şi predictibilitate clienţilor, dar şi servicii cu valoare adăugată, care să faciliteze tranziţia de la poziţia de simplu vânzător de energie la cea de furnizor integrat de servicii”, se spune în comunicat.

Electrica Furnizare are o cotă de piaţă de 17,04%, fiind lider pe piaţa reglementată, cu o cotă de 44,37%, iar pe piaţa concurenţială Electrica Furnizare are o cotă de 8,85% (date conform ultimului raport ANRE din august 2018).

Grupul Electrica este un jucător-cheie pe piaţa de distribuţie şi furnizare a energiei electrice din România, precum şi unul dintre cei mai importanţi jucători din sectorul serviciilor energetice. Oferă servicii la peste 3,7 milioane de clienţi şi are o arie de cuprindere naţională – cu organizare în trei zone pentru distribuţia energiei electrice: Transilvania Nord, Transilvania Sud, Muntenia Nord şi pe cuprinsul întregii ţări pentru furnizarea energiei electrice şi pentru întreţinere şi servicii energetice.

Din iulie 2014, Electrica este o companie cu capital majoritar privat, listată pe bursele de valori din Bucureşti şi Londra. Electrica este singura companie românească listată din domeniul distribuţiei şi furnizării energiei electrice din România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *