Electrica a distribuit 40% din toată energia consumată în România, în 2016

Grupul Electrica a lansat raportul de sustenabilitate pentru anul 2016, realizând astfel prima raportare non-financiară a companiei, cu un an înainte de termenul legal, potrivit Agerpres.

Compania a fost asistată de Deloitte România la realizarea acestui raport.

“Mă bucur că alături de colegii din Electrica am derulat cu succes un proiect care cu siguranță va ajuta la consolidarea proceselor și transformărilor pozitive prin care trece compania după listare”, a spus Sorin Elisei, Manager Deloitte România.

Conform unui comunicat al companiei, raportul de sustenabilitate arată că, în 2016, Grupul Electrica a distribuit 40% din energia electrică la nivel naţional şi a furnizat energie către 3,6 milioane de consumatori, peste 55% din energia electrică furnizată de companie clienţilor de pe piaţa concurenţială provenind din surse regenerabile.

„Impactul activităţii companiei în economie este unul semnificativ: valoarea taxelor şi impozitelor plătite de Electrica în 2016 a fost de 1,23 miliarde lei.(…) Preocupată de dezvoltarea durabilă, Electrica a alocat, în 2016, pentru eficienţa energetică, peste 145 de milioane de lei, reprezentând mai mult de 25% din planul de investiţii, cel mai ambiţios din sectorul energetic”, se menţionează în raport.

Conform sursei citate, societăţile de distribuţie din cadrul Grupului Electrica au avut, în 2016, cele mai bune rezultate la nivelul operatorilor concesionari din România, în privinţa întreruperilor neplanificate.

„Cu acest prim exerciţiu de raportare, Electrica reiterează angajamentul faţă de părţile interesate de a construi o relaţie bazată pe transparenţă şi încredere. În acelaşi timp, ne bucurăm să beneficiem de implicarea activă a părţilor interesate, ca element esenţial pentru un parteneriat solid. Acest angajament este susţinut şi de strategia noastră de guvernanţă corporativă, menită să asigure un climat de etică şi responsabilitate în cadrul companiilor Grupului”, a declarat Cătălin Stancu, director general Electrica.

Investiţiile în cercetare, dezvoltare şi inovare, precum şi poziţionarea ca jucător important pe piaţa tehnologiilor noi, constituie unul dintre principalele obiective ale Grupului. Îmbunătăţirea eficienţei energetice a reţelelor electrice de distribuţie reprezintă o prioritate, astfel că, la nivelul anului 2016, aproape 20% din totalul investiţiilor, respectiv 110 milioane lei, au fost direcţionate către modernizarea reţelelor electrice în concept smart grid.

„Reducerea duratei şi a numărului de întreruperi reprezintă o altă preocupare importantă pentru Grupul Electrica. Astfel, pe parcursul anului 2016, Electrica a investit 47 milioane lei în instalarea sistemelor SCADA, pentru îmbunătăţirea serviciilor de distribuţie, iar până în 2018 îşi propune o creştere cu peste 20% a gradului de integrare a staţiilor de transformare în platforma SCADA. În aceste condiţii, societăţile de distribuţie a energiei electrice din cadrul Grupului Electrica au avut cele mai bune rezultate la nivelul operatorilor concesionari din România, în privinţa întreruperilor neplanificate”.

Pe parcursul anului 2016, Electrica Furnizare a derulat o gamă largă de proiecte de eficientizare a sistemelor şi proceselor interne şi a continuat să depună eforturi pentru a îmbunătăţi experienţa consumatorilor, în special în mediul online, prin lansarea aplicaţiei MyElectrica – o platformă ce permite achitarea facturilor, gestionarea informaţiilor clienţilor şi vizualizarea consumului.

Astfel, în 2016, din 1.000 de clienţi, aproximativ 2 au transmis o petiţie către Electrica Furnizare. Totodată, a fost redusă, cu 25%, durata medie de rezolvare a contestaţiilor, precum şi timpul de emitere a ofertelor, cu 21%.

Cu peste 9.600 de angajaţi, Grupul Electrica este unul dintre cei mai mari angajatori din România, aproximativ 22% dintre angajaţii Grupului fiind femei, procent specific industriei şi în linie cu media la nivel naţional în sectorul energetic. În acelaşi timp, în cadrul societăţii Electrica Furnizare, ponderea femeilor angajate atinge aproape 60%.

Raportul de Sustenabilitate 2016 este primul raport al Grupului Electrica cu referire la informaţii non-financiare şi cuprinde perioada de raportare 1 ianuarie 2016 – 31 decembrie 2016. Partenerul în dezvoltarea raportului este Deloitte Consultanţă SRL. Pentru pregătirea raportului s-au aplicat indicatorii definiţi de Global Reporting Initiative (GRI).

Documentul a fost dezvoltat în conformitate cu Ghidul Iniţiativei Globale de Raportare (GRI), cel mai folosit standard de raportare, utilizat de peste 90% dintre cele mai mari corporaţii la nivel global.

Grupul Electrica este lider pe piaţa de distribuţie şi furnizare a energiei electrice din România, precum şi unul dintre cei mai importanţi jucători din sectorul serviciilor energetice. Compania oferă servicii la peste 3,6 milioane de clienţi şi are o arie de cuprindere naţională – cu organizare în trei zone pentru distribuţia energiei electrice: Transilvania Nord, Transilvania Sud, Muntenia Nord şi pe cuprinsul întregii ţări pentru furnizarea energiei electrice şi pentru întreţinere şi servicii energetice.

Din iulie 2014, Electrica este o companie cu capital majoritar privat, listată pe bursele de valori din Bucureşti şi Londra.AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Andreea Marinescu)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *