E.On şi MOL vor dezvolta, în România, o reţea naţională de 40 de staţii de încărcare a maşinilor electrice

E.On şi MOL vor dezvolta, în România, o reţea naţională de 40 de staţii de încărcare a vehiculelor electrice, investiţia, care va începe în acest an şi se va încheia în 2020, fiind susţinută cu finanţare nerambursabilă din fonduri europene, potrivit unui comunicat al celor două companii.

Prin intermediul proiectului NEXT-E vor fi instalate 222 de staţii standard de încărcare rapidă (50 kW) şi 30 de staţii de încărcare ultrarapidă (150-350 kW), creându-se astfel o infrastructură esenţială pentru încărcarea vehiculelor electrice în Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Slovenia, Croaţia şi România.

Proiectul a fost selectat dintre 152 de proiecte din domeniul transporturilor, numărul iniţial al proiectelor fiind 349, cu o sumă totală solicitată pentru co-finanţare CEF de 7,5 miliarde euro.

Conform comunicatului, Proiectul NEXT-E reprezintă un model de cooperare a câtorva grupuri-lider în sectoarele de electricitate, petrol şi gaze, acestea unindu-şi forţele cu producătorii de automobile pentru a crea o reţea de încărcare interoperabilă şi nediscriminatorie, ca alternativă viabilă la vehiculele echipate cu motoare cu combustie internă. Consorţiul este alcătuit din companiile din cadrul Grupului E.On (Zapadoslovenská energetika din Slovacia, E.On Czech Republic, E.On Hungary, E.On România), companiile din cadrul Grupului MOL (reprezentate de filialele din toate cele 6 ţări participante), Hrvatska elekropriveda din Croaţia, PETROL (din Slovenia şi Croaţia), Nissan şi BMW.

În Romania vor fi instalate, în cadrul acestui proiect, 40 staţii de încărcare rapidă a vehiculelor electrice. Un număr de 19 staţii vor fi instalate de către E.On Energie România, care va susţine această investiţie printr-o finanţare nerambursabilă din fonduri europene, în valoare de peste 1 milion de euro. Alte 21 de staţii vor fi instalate de către partenerul MOL România.

Staţiile de încărcare rapidă vor fi amplasate în perimetrele unităţilor din reţeaua de distribuţie a carburanţilor operată de compania MOL şi vor urmări acoperirea unor puncte importante de pe traseul a trei rute de transport rutier: Arad-Bucureşti-Constanţa (culoar IV pan-european), Sebeş-Târgu Mureş-Iaşi şi Suceava-Bucureşti-Giurgiu (parţial culoar IX pan-european).

Consorţiul NEXT-E va sprijini planurile naţionale de e-mobilitate şi strategia de expansiune a vehiculelor electrice în regiune, dezvoltând soluţii sustenabile de încărcare, evaluând integrarea energiei regenerabile şi introducând procese inovatoare de business şi pachete pentru consumatori în vederea reducerii dependenţei de ţiţei, contribuind astfel la procesul de decarbonizare în Europa. Consorţiul va colabora îndeaproape cu ministerele transporturilor, Comisia Europeană şi autorităţile care elaborează politici sectoriale, pentru a se asigura că lecţiile învăţate în cadrul acestui proiect se regăsesc într-o implementare eficientă a infrastructurii de încărcare a vehiculelor electrice.

În cadrul proiectului se va realiza şi un studiu complex de piaţă pe partea de e-mobilitate, care va indica cea mai bună strategie şi cele mai eficiente abordări, din punct de vedere al costurilor, a infrastructurii de încărcare a vehiculelor electrice şi a prestării de servicii, în vederea impulsionării utilizării de vehicule electrice în regiune, conectând astfel ţările din Europa de Vest cu cele din zona de coeziune a proiectului şi transformând conducerea unei maşini într-o experienţă confortabilă, bazată 100% pe electricitate. Planurile detaliate de reţea şi studiile vor fi urmate de un proiect-pilot în două etape, care va include montarea de încărcătoare rapide şi de încărcătoare ultrarapide, care vor rezulta într-un plan final de implementare la nivel regional a vehiculelor electrice şi într-un plan etapizat. Activităţile aferente proiectului au început în 2017, prin lansarea unor activităţi cu întindere pe mai mulţi ani, fiind planificate a se încheia până la 31 decembrie 2020.

Proiectul NEXT-E a fost selectat pentru acordarea de fonduri de către Agenţia Executivă de Inovaţie şi Reţele (INEA) a Comisiei Europene, prin intermediul solicitării de propuneri lansate în data de 13 octombrie 2016.

Evaluarea oficială a proiectului menţionează: ‘Relevanţa acţiunii propuse în forma sa redusă este foarte mare, ea promovează decarbonizarea, mobilitatea sustenabilă şi conectivitatea intermodală. Acţiunea este una foarte matură şi e de aşteptat că va avea un impact pozitiv, că va aduce probe practice ca bază solidă pentru luarea de decizii şi că va avea şi o strategie pentru implementarea în viitor a unei reţele complete de încărcare pentru vehiculele electrice în întreaga Europă de Est’.

Investiţia are loc în cadrul Mecanismului pentru interconectarea Europei (Connecting Europe Facility – CEF), mecanismul financiar al UE venind în sprijinul reţelelor de infrastructură. Comisia propune să se investească suma de 2,7 miliarde euro în 152 proiecte-cheie de transport care vin în sprijinul unei mobilităţi competitive, curate şi conectate în Europa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *