CEZ

CEZ este aproape de vânzarea tuturor activelor din Bulgaria

CEZ AS, cel mai mare producător de energie din statele foste comuniste din Uniunea Europeană, a primit aprobarea Comisiei antimonopol din Bulgaria pentru a-şi vinde termocentrala din Varna companiei bulgare Sigda, transmite Reuters, citată de Agerpres.

CEZ, care îşi vinde toate activele din Bulgaria, a acceptat luna trecută să-şi vândă termocentrala aflată în conservare firmei Sigda, valoarea tranzacţiei nefiind dată publicităţii. Grupul ceh caută cumpărător şi pentru reţeaua sa de distribuţie din Bulgaria.

Sigda, condusă de fostul ministrul bulgari al Transporturilor, Danail Papazov, intenţionează să reconstruiască trei din cele şase unităţi de 210 de megavaţi astfel încât centrala să poată funcţiona cu gaze naturale.

În 2006, CEZ a cumpărat termocentrala din Varna pentru 206 milioane de euro (243 milioane de dolari). Din 2015, unitatea este în conservare deoarece nu mai îndeplineşte standardele de mediu ale UE.

Analiştii consideră că vânzarea activelor din Bulgaria, care ar urma să se finalizeze în următoarele luni, marchează sfârşitul perioadei de expansiune rapidă pe pieţele emergente, din Albania, România şi Turcia. Grupul ceh de utilităţi, care încă generează majoritatea energiei din termocentrale pe cărbune şi reactoare nucleare, intenţionează ca până în 2020 să-şi dubleze profitul din noile surse de energie, în încercarea de a-i ajunge din urmă pe rivalii din Europa Occidentală.

Conform băncii cehe Komercni Banka AS, grupul ceh de utilităţi nu va obţine mai mult de nouă miliarde de coroane (418 milioane de dolari) pentru activele din Bulgaria, mult mai puţin decât a plătit în 2004, aproximativ 17,5 miliarde de coroane. Printre firmele interesate de activele CEZ din Bulgaria se află compania cehă Energo-Pro AS.

De asemenea, CEZ şi-ar putea vinde participaţia de 50% la firma turcă Akcez Enerji Yatirimlari AS, care furnizează energie unui număr de 3,4 milioane de persoane din nord-vestul Turciei.

Se pare că CEZ se va concentra din ce în ce mai mult pe energie regenerabilă şi nu va mai achiziţiona active murdare (termocentrale). Este într-adevăr o schimbare de 180 de grade, compania se va extinde în special în centrul şi în vestul Europei, a apreciat analistul Miroslav Frayer, de la Komercni Banka AS.

Grupul CEZ este prezent şi pe piaţa românească încă din anul 2005, odată cu preluarea companiei de distribuţie Electrica Oltenia SA.


There are no comments

Add yours