Cehii de la CEZ au făcut profit operaţional cu 25% mai mic cu eolienele din România în acest an

Profitul operaţional al CEZ din exploatarea olienelor din România a scăzut cu un sfert în primul trimestru al acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor prezentate de compania cehă. CEZ operează în România cel mai mare parc eolian de uscat din Europa.

Regenerabilele operate de CEZ în România au adus un profit operaţional (EBITDA) de circa 500 de milioane de coroane cehe (aproape 20 de milioane de euro) în primul trimestru al acestui an, cu 25% sub rezultatul operaţional din primul trimestru al anului trecut.

Cantitatea de energie din surse regenerabile produsă în România de CEZ a scăzut şi ea, cu circa 10%, conform datelor companiei, care da drept cauză intensitatea mai slabă a vântului faţă de cea de acum un an. CEZ a produs, pe regenerabile, circa 0,4 TWh în România în primul trimestru.

ezultatele CEZ pe regenerabile sunt relevante pentru România prin prisma faptului că firma cehă operază la noi, în ansamblul Fântânele-Cogealac din Dobrogea, cel mai mare parc eolian de uscat din Europa, cu o putere de 600 MW (240 de turbine cu o capacitate de 2,5 MWh fiecare).

CEZ arată că profitabilitatea afacerii a scăzut şi din cauza diminuării schemei de sprijin din România, dat fiind că în acest an se primeşte un singur certificat verde pe kWh, faţă de două anul trecut.

Citeşte şi:

„Regenerabilii” vor putea alege între schema de certificate verzi şi feed-in tariffs. ANRE a cerut schimbarea legii.

Totuşi, grupul ceh a înregistrat creşteri în România pe partea de distribuţie (operază în zona Oltenia, una dintre cele opt zone de distribuţie din România), unde a înregistrat o creştere de 18% a EBITDA (plus 100 de milioane de coroane), genrerate de diminuarea pierderilor din reţele şi de preţul mai mic al energiei electrice distribuite. Pe partea de furnizare, cehii au avut în România în primul trimestru din 2017 EBITDA pozitiv, de 100 de milioane de coroane, după o pierdere de 100 de milioane cu un an în urmă.

Global, profitul net ajustat al CEZ a scăzut cu 17% în primul trimestru din acest an, la 7,3 miliarde de coroane (338,7 milioane de dolari), după ce rezultatele de anul trecut au fost influenţate de câştigurile excepţionale,
Veniturile au scăzut cu 14% în primele trei luni din acest an, la 45,4 miliarde de coroane, în timp ce EBITDA a înregistrat un declin de 8%, la 17,5 miliarde de coroane.

CEZ, companie la care statul ceh deţine 70% din acţiuni, şi-a menţinut estimarea privind un declin al profitului anual net ajustat între 12 şi 14 miliarde de coroane, faţă de 20,7 miliarde de coroane în 2017. De asemenea, EBITDA ar urma să scadă la 51 – 53 miliarde de coroane în 2018, după ce anul trecut a înregistrat un declin de 7%, la 53,9 miliarde de coroane.

O coroană cehă este echivalentul a circa 0,04 euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *