ANRE: Persoanele fizice nu pot produce şi livra energie în reţea, întrucât nu există o soluţie pentru fiscalizarea acestei activităţi. Oamenii puteau primi 20 de bani/KWh

Persoanele fizice nu pot în prezent să producă energie şi să o livreze în reţea, întrucât Ministerul Finanţelor nu a identificat modul în care poate fi impozitată această activitate, a declarat, joi, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Zoltan Nagy-Bege, într-o dezbatere publică pe tema unui proiect de ordonanţă al ANRE privind preţul pentru energia produsă de persoanele fizice în centrale din surse regenerabile mai mici de 100 kW. 

El a amintit că Legea 220/2008 privind promovarea energiei regenerabile prevede că ‘persoanele fizice care deţin unităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile cu putere instalată sub 100 kW pe loc de consum pot vinde energia electrică produsă şi livrată în reţeaua electrică aparţinând operatorilor de distribuţie concesionari, în vederea acoperirii consumului propriu tehnologic al reţelei electrice’.

‘Nu ne este clar care va fi regimul fiscal pentru persoanele fizice care produc energie şi o livrează în reţea. Am iniţiat discuţii cu Ministerul Finanţelor, dar încă nu au fost luate măsuri pentru a elimina aceste bariere. Astfel că, până la identificarea acestora, cine vrea să facă acest lucru trebuie deocamdată să fie persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală’, a spus oficialul ANRE.

Prezent la dezbatere, Dan Sorin Mărgineanu, o persoană fizică ce a instalat panouri fotovoltaice pentru a-şi acoperi o parte din consum, spune că aşteaptă de câţiva ani o clarificare a situaţiei, astfel încât factura plătită furnizorului de energie să se compenseze cu cantitatea de electricitate pe care o livrat-o în reţea.

‘Am o investiţie începută în 2015. Anul trecut am finalizat, am introdus în reţea 2.000 de kWh, am consumat 3.200 de kWh, pe care i-am plătit la zi, dar pentru cei 2.000 nu am niciun răspuns. Am făcut petiţii la ANRE, de unde mi s-a spus să mă înregistrez PFA sau să aştept modificarea legii. Ne chinuim aşa de vreo şase ani, oare de ce nu facem ca în alte ţări europene? Când nu reuşeşti, soluţia e să-i copiezi pe unii care au reuşit’, a spus el.

Citeşte şi:

Veţi primi 20 de bani/kWh pentru curentul produs acasă. Distribuitorii sunt obligaţi să preia energia, dar mai e nevoie de o hârtie de la Finanţe

Un alt mic producător a atras atenţia reprezentanţilor ANRE că trebuie neapărat să deblocheze situaţia, întrucât Legea 220 se referă clar la persoanele fizice, nu la cele fizice autorizate.

‘Problema de fond este că eu, ca persoană fizică, deşi am capacitate de a o injecta în reţea, nu pot. Deci dau energia gratis. Dar o dau tot ilegal. Deci, ordinul dumneavoastră nu este o schemă de sprijin, ci peticim ideea că ajutăm micul producător, dar de fapt nu îl ajutăm’, a fost ideea unui alt participant la dezbatere.

În replică, Viorel Alicuş, director în cadrul ANRE, a arătat că instituţia pe care o reprezintă este cumva ‘prinsă între ciocan şi nicovală’, în condiţiile în care legea obligă autoritatea să implementeze legislaţia secundară prin care o persoană fizică să poată livra energie în reţea, însă Codul fiscal nu permite acest lucru.

‘Suntem între ciocan şi nicovală. Avem o prevedere legală care trebuie implementată, însă cei de la Finanţe au răspuns că nu e posibil acest lucru. Am transmis scrisori la Finanţe şi încercăm să insistăm, astfel încât această problemă să devină mai flexibilă şi mai puţin birocratică, adică să eliminăm obligaţia de a fi PFA, ci pur şi simplu ca persoană fizică. Deja avem o legislaţie pentru micii producători agricoli şi aşa cum s-a putut acolo credem că se poate şi aici’, a arătat Alicuş.

El a adăugat că a aşteaptă de câteva luni un răspuns în acest sens de la Finanţe: ‘Uitându-ne în Codul fiscal, am vrut să vedem ce se poate schimba, să evităm acest PFA, să facem ca persoana fizică să poată deveni producător. Am trimis scrisoarea acum câteva luni la Finanţe, aşteptăm răspuns’.

La dezbaterea organizată de ANRE nu a participat niciun reprezentant al Ministerului Finanţelor.

Când i s-a amintit că peste tot în Europa micii producători pot livra energie în reţea, reprezentantul ANRE a răspuns: ‘La noi, din păcate, nu. Trebuie să emiţi o factură cuiva’.

O altă problemă, ridicată de această dată de reprezentanţii Greenpeace, a fost preţul la care va fi preluată energia în reţea.

Potrivit proiectului de ordin al ANRE, acest preţ este egal cu cel la care distribuitorii achiziţionează energia pentru consumul propriu tehnologic, însă Radu Voinescu de la Greenpeace a susţinut că acesta ar fi cel mai mic preţ din Europa.

‘O schemă de sprijin trebuie să stimuleze producţia în centralele mici de energie regenerabilă, iar investiţia realizată trebuie să se amortizeze pe parcursul perioadei de viaţă. În acest moment, media în UE este de 134 de euro pe MWh, cel mai mic preţ este în Ungaria, de 50 de euro pe MWh, iar propunerea pentru România este de 46 de euro pe MWh, deci ar fi cel mai mic preţ, aşa că noi nu considerăm că aceasta este o schemă de sprijin’, a arătat Voinescu.

În replică, Alicuş i-a răspuns că un preţ mai mare pentru această energie s-ar reflecta automat în tarifele plătite de toţi consumatorii din zonă, ceea ce nu ar fi o variantă rezonabilă pentru vecinii acelui mic producător.

În final, Zoltan Nagy-Bege a concluzionat că ANRE trebuie să se adreseze Parlamentului pentru a fi modificată legislaţia primară, astfel încât persoanele fizice să poată totuşi să producă energie şi să o livreze în reţea, aşa ca în alte ţări.

‘În urma discuţiilor, constat că proiectul de ordin al ANRE nu este susţinut şi nu se preferă să există o activitate de PFA. Se preferă compensarea şi se propune reducerea limitei de 100 de kW. Ne vom adresa Parlamentului pentru a găsi soluţii pentru toată lumea. Vom reveni către Ministerul de Finanţe să reluăm discuţii pentru soluţii viabile şi vom avea discuţii şi cu comisiile de specialitate din Parlament pentru a găsi soluţii în legislaţia primară, dacă în cea secundară nu se va găsi’, a spus Nagy-Bege.

La rândul său, Viorel Alicuş a adăugat: ‘Aşa cum există o lege sau o prevedere specială pentru micii producătorii agricoli, aşa poate să existe şi pentru micii producători de energie regenerabilă, mai ales în contextul în care Parlamentul European a votat pentru o pondere de 35% a producţiei de energie regenerabilă pentru anul 2030. Până la urmă cred că vom găsi o soluţie să rezolvăm această problemă. Văd că este un interes major şi este o mare presiune. Poate reuşim în Parlament’.

Potrivit proiectului de ordin iniţiat de ANRE la finele anului trecut, persoanele fizice care vor să producă energie regenerabilă în capacităţi de până la 100 kW vor putea vinde electricitatea în reţeaua de distribuţie, urmând ca factura lor să fie compensată cu valoarea energiei pe care o livrează.

În nota de fundamentare a proiectului se arată că, până Ministerul Finanţelor va identifica metoda de a impozita persoanele fizice pentru această activitate, ordinul va fi aplicat doar pentru persoanele fizice autorizate (PFA) şi persoanele fizice titulare ale unei întreprinderi individuale.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *