OLYMPUS DIGITAL CAMERA

ANRE creşte tariful Transelectrica cu 2,6 lei/MWh. Factura de electricitate a consumatorului casnic creşte cu 0,6%

Tariful pentru serviciile de sistem achiziţionate de Transelectrica va fi majorat, dat fiind că operatorul naţional al sistemului energetic  a anunţat că raportează pierderi din această cauză, şi siguranţa sistemului ar putea fi afectată

“Se propune revizuirea tarifului pentru serviciul de sistem de la valoarea de 9,39 lei/MWh la valoarea de 12,06 lei/MWh, în creștere cu 2,67 lei/MWh, ceea ce conduce la o creștere de cca. 0,6% în prețul final al energiei electrice livrate consumatorului casnic”, se arată în nota de fundamentare a unui proiect de ordin al ANRE.

ANRE a decis această creştere ca urmare a faptului că Transelectrica, operatorul sistemului energetic naţional, a anunţat, pentru ultimul trimestru din acest an, pierderi de 100 de miliioane de lei, din activitatea de achiziţie a serviciilor de sistem. Operatorul a solicitat ANRE recunoaşterea acestor costuri, în condiţiile în care achiziţia de servicii de sistem nu aduce, potrivit legii, profit companiei.

Motivaţia ANRE

Iată cum a motivat ANRE decizia

“Astfel, s-au analizat costurile și veniturile realizate de C.N.T.E.E.Transelectrica S.A. pe semestrul II al anului 2017 pe baza realizărilor operatorului din machetele de monitorizare și din rezultatele licitațiilor lunare și pe perioade mai mici de o lună, organizate de operatorul de transport și de sistem în vederea achiziționării în regim concurențial a serviciilor de sistem.

S-a constatat o evoluție crescătoare a prețurilor de închidere a licitațiilor pentru achiziția serviciilor tehnologice de sistem față de cele estimate la fundamentarea tarifului.

Diferența între veniturile și costurile justificate analizate depășește 7%, în condițiile în care s-a avut în vedere și jumătate din corecția de tarif STS la închiderea anului tarifar 2016-2017, astfel că ANRE, în conformitate cu prevederile art. 18 din Metodologie a stabilit un tarif nou, care să corecteze discrepanța costuri/venituri OTS.

Pentru semestrul 1 2018 ANRE a menținut cantitățile prognozate pentru serviciile de sistem la fundamentarea tarifului aprobat prin ordinul ANRE nr. 48/2017, dar a estimat prețurile serviciilor tehnologice de sistem, în creștere față de fundamentare, având în vedere realizările din semestrul II al anului 2017. Cantitatea de energie electrică extrasă anual din rețelele electrice a fost estimată la 55.000.000 MWh, în creștere cu 1,8% față de cantitatea de energie electrică fundamentată prin ordinul ANRE nr. 48/2017 de 54.000.000 MWh”

În aceste condiții, se propune revizuirea tarifului pentru serviciul de sistem de la valoarea de 9,39 lei/MWh la valoarea de 12,06 lei/MWh, în creștere cu 2,67 lei/MWh, ceea ce conduce la o creștere de cca. 0,6% în prețul final al energiei electrice livrate consumatorului casnic.

 


There are no comments

Add yours